Interviu cu comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, general-maior Valerică Vrăjescu 

În urmă cu 20 de ani, Forțele Aeriene Române începeau un nou capitol în istoria lor, desfășurând prima misiune într-un teatru de operații după al Doilea Război Mondial. Generalul-maior Valerică Vrăjescu, actualul comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite, a fost atunci la comanda detașamentului „BRAVO” din Bosnia și Herțegovina. Astăzi, privește înapoi la acea experiență și analizează impactul acesteia asupra evoluției Forțelor Aeriene, modul în care militarii români s-au adaptat standardelor NATO și cum se desfășoară actuala misiune a detașamentului Dacian Pumas în Balcani.

– Domnule general, în urmă cu 20 de ani, erați tânăr căpitan-comandor și plecați în prima misiune de după al Doilea Război Mondial a Forțelor Aeriene într-un teatru de operații. Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, cum ați resimțit atunci misiunea?

– Exact în urmă cu 20 de ani am fost numit comandant al celui de-al doilea detașament care a fost dislocat în Bosnia și Herțegovina pentru executarea, așa cum ați spus pe bună dreptate, a primei misiuni într-un teatru de operaţii după al Doilea Război Mondial al unui detașament al Forțelor Aeriene în afara teritoriului național. Într-adevăr, în acel moment eram căpitan-comandor, eram comandant de escadrilă la Baza 90 Transport Aerian și am primit misiunea de a pregăti rotația celui de-al doilea detașament pentru misiunea din Bosnia și Herțegovina. Aveam deja dislocați în misiune colegii din prima rotație. Marea majoritate a personalului a fost selecționat din Baza 90 Transport Aerian, unde în acel moment erau două escadrile de elicoptere SOCAT care își desfășurau activitatea pe Baza 90 Transport Aerian. Pe atunci am fost, să spunem așa, nu copleșit, dar am fost concentrat pe pregătirea acestui detașament, având în vedere importanța misiunii pe care am primit-o. Nu pot să neg faptul că marea majoritate a informațiilor, care proveneau de la colegii noștri din primul detașament condus de căpitan-comandorul Eugen Suciu, ne-au fost de foarte mare folos și ne-au pregătit pentru ceea ce avea să ne aștepte în Bosnia și Herțegovina, în locația Banjia Luca. Am fost foarte mult ajutați de ei. Bineînțeles, perioada de instruire premergătoare, dislocării din luna iulie în Bosnia și Herțegovina, am desfășurat-o într-un mediu și într-un teren similar celui de acolo. Misiunile de zbor s-au desfășurat în zona Brașov, unde am avut toate posibilitățile să simulăm misiunile posibile din Bosnia și Herțegovina.

– Cum era atunci, în urmă cu 20 de ani? Care era atmosfera în cadrul detașamentului? În ce constau misiunile? Care erau dificultățile? Dar și lucrurile frumoase pe care vi le amintiți?

– Tot personalul era interesat de executarea misiunii. Participasem până atunci la misiuni în afara României, dar misiuni de genul exerciții și antrenamente în comun cu alți militari străini, dar niciodată nu participasem la o misiune cu o durată așa de mare. Misiunea a fost de șase luni și toată lumea își dorea și era interesată să facă față cu succes sarcinilor încredințate în Bosnia și Herțegovina. Bineînțeles că, în calitate de comandant, din partea conducerii din România, am avut libertate de decizie, atât cât era necesar, astfel încât să putem să ne organizăm și să executăm misiunile primite de la comanda EUFOR în acel moment.

– Misiunea din Bosnia, cea din 2005, a fost un punct de start, de început, de fundamentare a modului în care militarii din forțele aeriene și-au desfășurat după aceea misiunile, dar și modul în care s-au antrenat după?

– Bineînțeles, am venit din Bosnia și Herțegovina cu noi proceduri, cu noi metode, cu un alt mod de a privi pregătirea și executarea unei misiuni, în special și datorită faptului că am zburat în comun cu partenerii englezi și cu cei elvețieni, ceea ce ne-a determinat să vedem modul în care ei acționează și să ne putem adapta la procedurile lor din acel moment. A fost benefic pentru întreg detașamentul, nu numai pentru personalul navigant, dar și pentru personalul tehnic, care au lucrat împreună cu englezii și cu elvețienii, pentru că au reușit să vadă modalitatea în care celelalte țări desfășoară procesul de mentenanță, procesul de pregătire și toate celelalte elemente necesare pregătirii și executării unei misiuni.

– Misiunea din Bosnia și Herțegovina, de acum 20 de ani, a schimbat destul de mult mentalitatea și modul de acțiune al Forțelor Aeriene într-un teatru de operații, mai ales că România era proaspăt admisă în NATO.

– A fost începutul schimbării modalității de instruire, de pregătire și de executare a zborurilor. Trecuse doar un an de când eram în Alianța Nord-Atlantică, aveam procedurile standard, care începuseră să fie implementate. Problema era că nu practicasem până în acel moment procedurile standard NATO. Încercam să le înțelegem, dar nu le pusesem încă în practică. Misiunea din Bosnia și Herțegovina ne-a dat posibilitatea să aplicăm ceea ce NATO dorea pentru interoperabilitate.

– Cum ați resimțit relația cu populația locală? Cum v-au primit? Care erau pericolele din aceea regiune?

– Populația locală din zonă a acceptat mult mai ușor prezența militarilor români, decât a celorlalți militari din compunerea acelui camp unde am fost dislocați. În camp erau 13 națiuni. Ideea este că România era considerată prietenă a vechii Serbii și populația locală, în virtutea cutumelor culturale, ne considerau ca prietenii lor. Adică eram acceptați mai ușor în relațiile cu populația civilă.Vreau să vă spun că mediul de securitate din Bosnia, în prezent, față de acum 20 de ani, este mult mai liniștit, putem spune. Într-adevăr, în acea perioadă era imediat după Acordul de la Dayton care a impus anumite reguli de guvernare în Bosnia și Herțegovina. Noi, acum 20 de ani, am fost dislocați în Banjia Luca, ei sunt acum în capitala Bosniei, Sarajevo. Am executat în principal aceleași misiuni pe care le execută și detașamentul românesc de astăzi. Ne referim aici la evacuare medicală, la transport personal și la cercetare. Problema e că în acel moment erau alte amenințări în regiune și ne referim aici la trafic de lemn, la trafic de armament, la crimă organizată, elemente care nu se mai regăsesc cu aceeași intensitate astăzi în Bosnia și Herțegovina, ele diminuându-se în cei 20 de ani care au trecut de atunci. În acel moment, în care, în 2005, IAR-330 Socat, era un elicopter modernizat, avea capabilitățile necesare pentru executarea misiunii și un anumit gen de misiuni de însoțire, escortă a convoaielor și altele care necesitau înarmarea elicopterului cu muniție de tun, în special. Nu am avut alt gen de armament, dar diminuându-se aceste amenințări care au existat acum 20 de ani, nu se mai impune înarmarea elicopterului cu armament greu, deși cele două elicoptere de transport dispun de mijloace necesare de autoprotecție și autoapărare.

– Revenind în zilele noastre, în 2025, sunteți acum comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite și în această calitate aș vrea să vă întreb cum îi apreciați pe militarii din Forțele Aeriene, dislocați în Bosnia și Herțegovina, și care constituie prima rotație a detașamentului Dacian Pumas? Vă întreb acest lucru prin prisma faptului că comandamentul pe care îl conduceți a preluat din momentul intrării în teatru, conducerea operațională a acestora?

– Comandamentul Forțelor Întrunite deține în acest moment comanda operațională a acestui detașament, dislocat în Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, ceea ce înseamnă că am fost obligați să evaluăm acest detașament înainte de a fi dislocat în regiune. În urma evaluării, am constatat că detașamentul este foarte bine pregătit, este omogen și bine închegat, astfel încât, executarea misiunilor să nu creeze alte probleme în zonă. Comandorul Răzvan Roșca, comandantul detașamentului, este un pilot pregătit în toate condițiile pentru executarea acestei misiuni și pentru executarea actului de comandă a detașamentului.

– Ce le-ați spus la plecarea în misiune? Sau atunci când ați mers în teatru să-i vizitați?

– I-am vizitat în momentul în care se antrenau pentru transferul dintre detașamentul ungar de elicoptere și detașamentul nostru de elicoptere. Am discutat cu ei, le-am spus ce le-am spus și colegilor mei când ne-am întors la începutul anului 2006 din misiunea din Bosnia și Herțegovina, şi anume să țină cont de faptul că misiunea va fi un succes dacă execută misiunile încredințate și dacă se întorc cu toții acasă sănătoși cu cele patru elicoptere cu care au fost dislocați.

Interviu realizat de Ioana Teişanu