Experiență internațională în Munții Bucegi

Trei elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, însoțiți de locotenent Alexandru Simion, au participat săptămâna trecută la a doua ediție a Taberei militare internaționale de la Diham, eveniment organizat de Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, în colaborare cu Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”. La tabără au participat peste 30 de cadeți și nouă instructori de la școlile membre ale Forumului Școlilor Militare Secundare din Europa.

GALERIE FOTO

Elev plutonier adjutant Claudiu Stanciu, elev plutonier major Andrei Ielciu și elev sergent major Pavel Frățilă s-au antrenat alături de cadeți din țară și străinătate sub îndrumarea instructorilor militari de la Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”. Exercițiile de alpinism, supraviețuirea în teren muntos sau însușirea unor noțiuni de topografie militară, au fost câteva dintre activitățile derulate în cadrul taberei, alături de vizite la obiectivele turistice din zonă.

„Am participat la o tabără internațională alături de colegi din Olanda, Estonia, Lituania, Ucraina și Belgia, iar pentru noi toți a fost o experiență de neuitat. În prima zi am învățat tehnici de supraviețuire, extrem de utile în formarea noastră militară. A doua zi am parcurs un marș de 15 km, care ne-a testat rezistența fizică și spiritul de echipă. În a treia zi am vizitat Castelul Cantacuzino, iar în a patra zi ne-am bucurat de frumusețea și istoria Castelului Bran. Ultima zi am petrecut-o la poligonul de alpinism, unde ne-am cățărat și ne-am depășit limitele. A fost o experiență frumoasă, care ne-a oferit ocazia să legăm prietenii internaționale și să ne dezvoltăm”
Elev sergent major Pavel Frățilă.

Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc