Elevii claselor a XI-a au susținut și ei simularea examenului de Bacalaureat

Prin muncă și pregătire constantă, rezultatele școlare sunt mult mai bune. Pentru a aborda cu succes examenul de Bacalaureat, elevii claselor a XI-a au susținut luni și marți simularea examenului național la disciplinele limba și literatura română și matematică. Subiectele au fost întocmite de către profesorii de specialitate ai colegiului, pe structura celor propuse de Ministerul Educației.

Deși elevii au la dispoziție mai bine de un an până la examenul maturității, această testare reprezintă un exercițiu foarte bun pentru verificarea nivelului lor de pregătire și îmbunătățirea performanțelor școlare, dar și acomodarea cu atmosfera de examen, astfel încât să fie pregătiți, inclusiv emoțional pentru adevăratul test.