A șasea misiune italiană de Poliție Aeriană Întărită NATO în România

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, împreună cu ambasadorul Italiei în România, ES Alfredo Maria Durante Mangoni, au participat, miercuri 9 aprilie, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, la ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Italiene pentru executarea, timp de patru luni, a misiunilor de Poliție Aeriană Întărită în flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.

GALERIE FOTO CEREMONIE DE CERTIFICARE

Ceremonia a marcat începutul unei noi rotații în cadrul contribuției Italiei la securitatea spațiului aerian aliat. 
Angel Tîlvăr a evidențiat faptul că este pentru a șasea oară când Forțele Aeriene Italiene desfășoară o astfel de misiune în România, confirmând angajamentul ferm față de apărarea colectivă și solidaritatea între statele membre ale Alianței Nord-Atlantice.
Detașamentul italian este alcătuit din aproximativ 180 de militari – piloți și personal tehnic – și patru aeronave Eurofighter. Timp de patru luni, aceștia au acționat împreună cu Forțele Aeriene Române pentru protejarea spațiului aerian al NATO, printr-o misiune de supraveghere și reacție rapidă.
Cooperarea dintre cele două forțe aeriene contribuie semnificativ la consolidarea capacității de descurajare a Alianței și la întărirea interoperabilității între aliați.

Sursa: BIRP SMFA
Foto: Bogdan Pantilimon


Ceremonia de încheiere a misiunii detașamentului Forțelor Aeriene Italiene, sosit în luna martie în România, a avut loc în data de 23 iulie 2025, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

GALERIE FOTO CEREMONIA DE INCHEIERE A MISIUNII

Forțele Aeriene Italiene vor preda ștafeta Forțelor Aeriene Germane, care sunt în curs de dislocare în țara noastră.

Sursa: BIRP SMFA
Foto: Bianca DEDU, Roberto Dell’Erba