Pe 25 octombrie 1996, România primea în serviciu primul său C-130 Hercules, un avion reprezentativ al transportului aerian militar. De atunci, Baza 90 Transport Aerian a devenit casa acestui titan. Astăzi, după zeci de mii de ore de zbor și misiuni executate în deplină siguranță, este momentul să privim în urmă și să recunoaștem importanța acestor aeronave în istoria recentă a aviației militare românești. De-a lungul anilor, Hercules a fost martorul discret al unor momente esențiale. A transportat peste 42.000 de militari în teatre de operații din Afganistan, Irak, Balcani și Mali. A livrat zeci de tone de materiale, esențiale pentru misiuni critice. Sub culorile tricolorului, aeronavele românești au ajuns de la cercul polar până în Indonezia, din China până în SUA, din Angola până în inima Europei. Aceste misiuni nu sunt doar despre distanțe parcurse, ci despre angajamentul unei țări de a fi prezentă acolo unde este nevoie, de a-și sprijini aliații și de a face față provocărilor globale. 

În spatele fiecărui zbor, al fiecărei misiuni îndeplinite, stau oamenii. Piloții care își riscă viața în fiecare misiune. Mecanici și tehnicieni care veghează asupra fiecărui șurub, fiecărui motor. În prezent Escadrila 901 este compusă de o echipă de oameni tineri, entuziaşti şi profesionişti. Căpitan-comandorul Ioan Cramăr este comandantul Escadrilei 901 în prezent şi vorbeşte cu emoţie despre noua sa poziţie.

„Adevărata responsabilitate o resimți doar în momentul în care numele tău este scris în dreptul funcţiei, asta am simțit eu. S-au produs niște schimbări, iniţial devenind prin împuternicire comandant al escadrilei, apoi am fost numit pe funcţie. Mi-a plăcut foarte mult ideea pentru că întotdeauna am îndrăgit lucrurile complicate și provocările”. Pe cât este de frumos să ai în subordine o echipă tânără, pe atât este de mare şi provocarea „Am pierdut foarte multă experiență în general, foarte mulți oameni experimentați din cauza numeroaselor ieșiri din sistem. Pe de altă parte avem un aspect pozitiv care ne dă speranțe, faptul că la momentul acesta escadrila este foarte tânără. Avem foarte mulți piloți tineri. Și încă o dată oportunitatea mea a fost cumva faptul că provin din rândul lor. Încerc pe cât posibil să mă situez în mijlocul lor, să nu mă refugiez în birou și de aici să conduc doar prin ordine formale și prin telefoane. Ca să existe o coeziune, să se sudeze colectivul, așa cum spuneau și colegii mai mici, este necesar de cele mai multe ori să încerci să-ți aduci aminte de vremurile de demult, să te situezi în locul lor, în poziția fiecăruia și să încerci să gestionezi situația așa cum se poate mai bine. Trebuie să ținem cont de faptul că noi lucrăm cu material uman. Nu sunt doar eu la conducerea unei mașinării și depinde doar de dibăcia mea cum o conduc sau nu. Sunt aproape 100 de persoane, fiecare cu familie, mai mare sau mai mică, cu probleme financiare și mai departe terminând cu probleme de sănătate sau orice lucru cu care ne confruntăm zilnic și atunci un grad de empatie este necesar. Misiunea noastră, la momentul acesta, în noul context geopolitic, este să ne pregătim pentru luptă. În aceste situații încercăm să ne păstrăm umanitatea, pentru că asta e singura care poate să ne conducă către succes”.
Căpitan-comandorul Ioan Cramăr

Discutând despre viitorul escadrilei, căpitan-comandorul Cramăr speră să o vadă strălucind. „Sper să ajungem cât mai sus, procesul este greoi dar luptăm ușor, ușor să ne aliniem și noi la tot ce înseamnă noul context și mobilitatea foarte crescută și faptul că lucrurile sunt într-o continuă transformare din punct de vedere al procedurilor și din punct de vedere al doctrinei. Acesta a fost și motivul pentru care în agenda mea personală s-a aflat participarea la un curs internațional de pregătire tactică, cu destul de mult efort, dar cu sprijinul comenzii și al colegilor mei mai mici din sală am reușit și am participat. Tot pe aceeași linie mi-aș dori participarea la cât de multe misiuni pentru că doar antrenându-ne cu alte națiuni putem să ne testăm într-adevăr interoperabilitatea într-un mediu extrem de interesant și de sofisticat. Dacă exerciţiile rămân pe hârtie, nu ne ajută cu nimic”. 

Am vrut să văd această echipă tânără şi să-mi povestească despre  rolul avut în familia Hercules. Căpitanul Andrei Ioan Feisan este pilot în cadrul Escadrilei 901 Transport Strategic, în momentul de față fiind copilot calificat combat mission ready pe aeronava C-130 Hercules H2. În același timp acesta a început programul de pregătire ca pilot comandant. Andrei ne-a relatat din experienţa lui despre misiunile la care a participat la manşa aeronavei. „Varietatea misiunilor este destul de mare, începând de la misiuni de bază de transport până la misiuni umanitare sau de evacuare medicală. Suntem implicați maxim în ceea ce privește pregătirea misiunilor și executarea lor. 

Noi începem să pregătim misiunea, mai precis comandantul de aeronavă se coordonează cu celelalte structuri interne de la DSU sau MAI sau cum este cazul. După care, având în vedere că, de cele mai multe ori, este o misiune internațională, organizăm misiunea obținând niște aprobări diplomatice la nivel internațional. Ținem o strânsă legătură cu cei care coordonează, noi fiind doar factorul care execută misiunea. După care în cadrul echipajului, stabilim dacă avem nevoie de un medic la bord, de un echipaj extins, astfel încât să fim pregătiți să acționăm în orice eventualitate. De cele mai multe ori, în cadrul unei evacuări medicale, avem și o echipă de medici de la noi din bază.
Atunci când executăm o misiune de evacuare medicală, avem în vedere câteva lucruri. Trebuie să fim foarte atenți cu presurizarea aeronavei, în funcție de ce probleme au cei pe care îi transportăm, ne corelăm cu doctorii și vedem de ce au nevoie. Ținem cont de urcare, coborâre, de cantitatea de oxigen din cargo. Există o anumită diferență de presiune între presiunea din interiorul aeronavei, cea din exterior, astfel încât să nu fie deranjat foarte mult aparatul vestibular al pacientului sau al celui evacuat”. 

Locotentul Valentin Pătrașcu este la începtul carierei, având o funcţie în cadrul Biroului siguranță aeronautică acesta se află în pregătire pentru a fi inginer de bord.

„A trebuit să parcurg un program strict de pregătire teoretică, să acumulez un număr de ore de zbor înainte să pot să ies la simplă comandă. Ca inginer de bord este foarte important să cunoști toate aspectele tehnice ale aeronavei, să operezi anumite sisteme, adică separat de treaba pe care o fac piloții. În prezent mai am de acumulat un număr de aproximativ 80 de ore, trebuie să parcurg anumite exerciții în care să simulez situații de urgență. Am fost şi în America la simulator unde a fost foarte interesant. Aș putea spune că te ajută mai ales la început de drum să stăpânești mai bine cazurile speciale de care, cu noroc, nu te lovești niciodată în carieră. Dar simulatorul are rolul de a te pregăti pentru orice situaţie limită!”. 

Unii dintre ei au ajuns la Otopeni chiar în timpul pandemiei de Covid-19, acesta este şi cazul căpitanului Ciprian Haşegan. Tânărul pilot a acumulat numeroase misiuni externe în puţinul timp petrecut la Escadrila 901. „Am participat în numeroase misiuni internaționale, în teatrele de operații din Polonia şi Bosnia şi Herţegovina, precum şi în ţări ca: Marea Britanie, Scoția, Libia, Israel. Din Israel, am adus niște persoane din Fâșia Gaza, acea misiune a fost destul de emoționantă pentru mine, văzând numeroşi copii mici de circa 2-4 ani, femei şi bătrâni pe chipul cărora mi s-a părut că poţi citi foarte multe: frică, disperare, dar şi speranţă”. Ciprian a vorbit şi despre pregătirea contiună a piloţilor de Hercules dar şi despre motivele lui pentru care a ales să vină aici. „În decursul anului, executăm zbor de instrucție, ceea ce înseamnă că ne pregătim zi de zi să desfășurăm misiuni de transport, să facem anumite exerciții tactice pe viitor. Mergem o dată la 2 ani sau în fiecare an la simulatorul de H-130 din Statele Unite ale Americii, în Florida. Acolo avem o perioadă de două săptămâni, în care facem o parte teoretică și o parte practică. Descoperim de fiecare dată foarte multe cazuri speciale și ne antrenăm foarte mult, când ne întoarcem ne simțim foarte pregătiţi. Colectivul începe să se sudeze, vezi anumite lucruri pe care la început nu le gândeai. Pentru un tânăr care termină acum Academia și ar vrea să aleagă o aeronavă de transport, în special C-130 l-aș încuraja, în primul rând, ceea ce m-a determinat și pe mine e stabilitatea, aici poți să-ți faci o familie. Este un mediu în care poți să evoluezi zi de zi, atâta timp cât tu dai dovadă de respect și devotament față de instituție, până la urmă. Normal că îți aduce satisfacții, mai ales dacă ești destul de dibace, să zic așa, și ești foarte angrenat la realitatea de la C-130, aici ai șansa să mergi în misiuni externe unde să vezi diferite locuri și e foarte interesant”.

Oamenii sfinţesc locul şi în spatele aeronavelor ce sunt gata de orice misune se află ore de instruire şi muncă. Aceşti oameni sunt aici cu dedicare pentru excelenţă şi siguranţă. 

În timp ce motoarele Hercules-ului rotesc elicele sub cerul liber, iar silueta sa masivă taie orizontul, o întrebare rămâne: Câte povești va mai scrie C-130 în anii ce vor urma? 

Oricare ar fi răspunsul, un lucru este sigur: Atâta timp cât există o echipă puternică, Hercules va zbura întotdeauna peste România.

Text: Maria Ioniță
Foto: Adrian Sultănoiu

Articol apărut în ediția cu numărul 1/2025 din CER SENIN