Zburând dincolo de orizontul datoriei: Dacian Pumas, rotația întâi, a revenit acasă

Povestea întoarcerii detașamentului Dacian Pumas, rotația I din Bosnia și Herțegovina este una plină de mândrie și recunoaștere. „4 luni au trecut rapid” așa cum ne-au mărturisit colegii noștri care au revenit în țară după o misiune despre care spun că a fost și frumoasă și palpitantă, dar și plină de încercări. După aceste luni petrecute în teatrul de operații din Bosnia, în sprijinul EUFOR ALTHEA, militarii Forțelor Aeriene Române s-au întors în țară, cu o misiune executată sub semnul excelenței. Cele 4 elicoptere IAR-330 Puma și echipa formată din aproximativ 100 de militari ai primei rotații în zonă după mai bine de două decenii, și-au încheiat oficial misiunea.

GALERIE FOTO

„Încheiem în fața dumneavoastră o etapă din parcursul Forțelor Aeriene Române în misiunile externe. Bosnia pare stabilă, dar realitatea de pe teren rămâne volatilă și sensibilă. În acest context, prezența noastră a însemnat sprijin, reacție rapidă și încredere”, a declarat comandorul Răzvan Roșca, comandantul detașamentului, în discursul susținut în cadrul ceremoniei.

Misiunile desfășurate au fost diverse: transport aerian, recunoaștere, evacuare medicală 24/7, sprijin logistic și operațional. Au fost executate peste 120 de misiuni, însumând peste 330 de ore de zbor și peste 1.200 de persoane transportate – cifre care reflectă intensitatea și complexitatea angajamentului.

Dar dincolo de statistici, adevărata reușită se măsoară în coeziunea oamenilor, în deciziile luate la limită, în reacțiile rapide și în încrederea construită în pauzele dintre zboruri.

„V-ați făcut datoria într-un mod care nu poate fi descris doar în fișele de apreciere sau în rapoarte. Ați dat dovadă de curaj, respect, onoare și dragoste de țară. Ați fost departe de familii, dar ați rămas aproape, unii de alții. Ați fost reprezentanții Forțelor Aeriene Române și ați confirmat atributele care caracterizează această categorie de forțe, integritate, devotament și tenacitate. Fiecare dintre voi a contribuit la acest rezultat, fie că a fost pilot, tehnician de bord, personal tehnic sau ingineresc, ofițer de stat major, medic, operator, specialist în logistică, ofițer meteorolog, specialist în comunicații sau în sprijin operațional, ați scris această misiune cu inima și cu responsabilitate”, a adăugat comandorul Roșca.

Fiecare militar din detașament a fost premiat și felicitat oficial pentru implicare, profesionalism și spirit de echipă. Piloţi, tehnicieni de bord, ofițeri de stat major, medici, specialiști în comunicații sau logistică – fiecare a contat. Fiecare a contribuit la succesul misiunii.

În fața unei formații riguroase, dar cu chipuri mult mai senine decât în ziua plecării, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Leonard-Gabriel Baraboi, a vorbit cu emoție:

„Tremură inima în mine de mândrie. Știu că ați ieșit din zona de confort și ați progresat. Ați devenit o echipă. Știu că nu toate au control. Știu că a fost greu. Vreau să felicit echipa de comandă pentru modul în care a format acest nucleu omogen și interoperabil. Le va fi mai ușor celor care vin după voi. Vă rog să transmiteți salutări și mulțumiri familiilor, din partea noastră, pentru modul în care au înțeles să vă susțină”.

Ceremonia a fost și un simbol al continuității. La aceasta a participat și comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite,general-maior Valerică Vrăjescu, care, acum două decenii, conducea primul detașament românesc în Bosnia și Herțegovina.

Repatrierea militarilor detașamentului Dacian Pumas nu marchează un final, ci o promisiune. Promisiunea că Forțele Aeriene Române sunt mai mult decât capabile, sunt pregătite să fie acolo unde este nevoie de ele, alături de partenerii internaționali, în slujba păcii și a stabilității.

„Câștigul nostru este clar: experiență reală, validare operațională, consolidarea capabilităților și reafirmarea statutului de furnizor credibil de securitate regională”, a subliniat comandorul Roșca în încheierea discursului său.

Nu este ușor să faci față provocărilor într-un teatru de operații marcat de incertitudini și tensiuni latente, însă militarii români au zburat cu profesionalism, au rămas uniți și au făcut performanță. Pentru acești oameni, care au stat departe de cei dragi, dar aproape unii de alții, cuvântul „echipă” și-a recăpătat sensul profund. Rotația I a deschis drumul pentru colegii lor, cărora le-au predat ștafeta și poate le-au pregătit terenul pentru ca misiunea să fie mai ușoară pentru aceștia!

Misiunea continuă!

Text: Maria Ioniță
Foto: Alex Nițu

Articol apărut în ediția cu numărul 2/2025 din CER SENIN