Basic HTML Version
noi nouţe tipMesserschmitt 109G, cu însemnele
armatei germane! Piloţii români erau puşi iarăşi
în faţa unei situaţii inacceptabile. S-au adunat
toţi şidinnoucăpitanul av.AlexandruŞerbănescu
a spus că nu se acceptă aşa ceva. Şi nu s-a
acceptat. Şerbănescus-aadresat comandantului
Flotilei Udet şi l-a informat că avioanele, chiar
dacă fuseserăprimite îndar, conform înţelegerii
de la Bucureşti, aparţineau armatei române şi,
în consecinţă, aparatele de zbor nu puteau să
îndeplinească misiuni de luptă sub însemnele
şi culorile germane. Colonelul av. Wilke, siderat
de noua situaţie, a promis că îi va informa pe
superiorii lui denoilecereri aleaviatorilor români,
considerându-le ca fiind total inacceptabile
pentru Comandamentul Flotilei Udet, întrucât
prestigiul acestei unităţi deelităaveasăfieştirbit.
Dedata aceastapiloţii români erau siguri că
se vor întoarce la Bucureşti, trimişi la alte unităţi
ale aviaţiei de vânătoare, dar preferauaşadecât
săzboarecu însemnegermane. Timpde trei zile,
într-o rezervă extrem de ostilă a germanilor,
zburătorii noştri aşteptau verdictul. După cele
trei zile tensionate, colonelul av.Wilke însoţit de
toţi ofiţerii din statul său major, le-a comunicat
zburătorilor noştri: „C
utoatăopoziţiaforurilorde
decizie ale Flotilei de Vânătoare Udet, însuşi
mareşalul Hermann Goring a ordonat ca pe
avioanele românilor să se vopsească imediat
însemnele şi culorile Aviaţiei Regale Române
”.
Îndimineaţazilei următoare (18martie1943)
aviatorii români s-au prezentat pe aerodrom
pentru începereavopsirii avioanelor şi începerea
antrenamentului.
Ajunşi pe terenul de zbor, toţi au avut o
surprizădincolodeaşteptări. Sectorul avioanelor
româneşti era ocupat de cele 40 de Me.109 G
vopsite
peste noapte
cu însemnele şi culorile
Aviaţiei RegaleRomâne. Erau impecabile, parcă
ar fi fost construite la I.A.R. Braşov şi nu vopsite
noaptea pe un aerodrom de luptă german.
Nimeni n-a aflat cumau reuşit germanii să facă
rostdeşabloanelecorectealetuturor însemnelor
,,
CruceatricolorăaregeluiMihai”,
carenuerauşor
de pictat pe fuzelajul şi planurile avioanelor
Me.109 G. Era o adevărată performanţă să se
vopsească într-o singură noapte 40 de avioane
în culorile exacte ale României. Uimirea şi
deopotrivă satisfacţia aviatorilor noştri au fost
nemăsurate, onoarea şi sentimentul patriotic al
ofiţerului armatei române au rămas de neatins
chiar şi într-o situaţie extremde delicată ca cea
depeaerodromulDniepropetrovsk. Piloţii noştri
primiseră tot ce ceruseră, dar şi respectul
camarazilor germani.
Căpitanul av. von Bohremski, şeful piloţilor
instructori, ascu80devictorii aeriene, i-aadunat
înjurul săupezburătoriinoştri şi le-aexplicat timp
de un ceas diferenţele specifice ale noului tipde
avion în comparaţie cu Me.109 F şi Me.109 E,
pe care luptaserăpânăatunci. Instrumentelede
bord, comenziledepilotaj eraudiferite. S-adecis
ca fiecare pilot să execute un zbor individual
pentrua seobişnui cunoul aparat devânătoare.
Aviatorii Alexandru Şerbănescu, Ion Milu,
Ion Panait, Ion Mucenica, Ion Burileanu au
discutat cu comandantul grupului, Radu
Gheorghe, hotărândsă lefacăaviatorilorgermani
dinFlotiladeelităUdet, odemonstraţie care să-i
edifice asupra profesionalismului aviatorilor
români.
Când s-a hotărât plecarea primelor
Me.109 G spre pista de decolare, Alexandru
Şerbănescu, Ion Milu, Ion Mucenica şi Tudor
Greceanuaupornitmotoareleodată şi cu toată
dispoziţia de zbor individual, au pornit toţi
deodată sprecapul pistei, s-auaşezat în formaţie
strânsă şi au decolat în pachet. Trebuia mult
antrenament şi experienţă să decolezi cu un
avion nou într-o astfel de formaţie.
Cele patru avioane Me.109 G româneşti au
trecut ca fulgerul pe deasupra aerodromului,
dispărând în zare. După un timp, formaţia a
reapărut la circa 400maltitudine şi piloţii noştri
au făcut o demonstraţie de zbor demare clasă,
în formaţie foarte strânsă şi de acrobaţie, tot în
formaţie strânsă, după careauaterizat înacelaşi
timp, la punct fix pe pista betonată. Efectul a
fost neaşteptat: aplauzele aviatorilor germani
aproape că acopereau zgomotul motoarelor
avioanelor. A doua zi, au plecat pe aerodromul
de campanie Pavlograd, de unde au început
misiunile de luptă.
Toţi se gândeau că o asemenea deplasare
peunaerodormvadura, aşa cumerauobişnuiţi
aviatorii noştri, mai multe zile, cu coloana auto,
cu bagaje, utilaje de teren, trupă etc.
Căpitanul av. Alexandru Şerbănescu şi-a
atenţionat subordonaţii să-şi facă bagajele
pentru că a doua zi vor pleca dis-de dimineaţă,
ştiindu-i pegermani cât eraudebineorganizaţi.
La ora 6,00 dimineaţa o formaţie de şapte
avioane de transport trimotoare JU-52 era gata
dedecolaresprenouabazăaeriană. Toatăzestrea
grupului, inclusiv trupa, eradeja încărcată, iar la
fiecareavionnueraudecât doimecanici pentru
pornireamotoarelor.Ainoştriaufost impresionaţi
de organizarea exemplară a germanilor.
S-a decolat pe escadrile şi într-o jumătate
deorăpersonalul navigant şi tehnic a aterizat la
Pavlograd. PregătireapenoileavioaneMe.109G
a continuat până în ziua de 21 martie 1943,
executând formaţii de luptă, trageri, repetiţii de
alarmă. Germanii erau uimiţi de performanţa
românilor şi rapiditateacucares-aupus lapunct.
Comandantul Grupului 3 Vânătoare din
FlotilaUdet,maior Ewald le-a adus la cunoştinţă
aviatorilor noştri sectorul de front unde urmau
să execute misiuni de însoţire pentru a asigura
protecţia avioanelor de bombardament, care
erau considerate de aviatorii germani drept o
mare corvoadă, lipsitădeemoţiilemisiunilor de
vânătoare liberă. În astfel de însoţiri ale
bombardierelor, piloţii de lavânătoareerau legaţi
de formaţia protejată şi nu puteau să umble
după victorii. De aceea, după o perioadă de
însoţiri, de care era absolută nevoie, urma o
perioadă de vânătoare liberă în sectoare şi de
acoperiri pe zonă, unde libertatea de mişcare
permitea interceptarea absolut a oricărui avion
inamic. Acesteaeraumisiunilecelemai apreciate
de toţi piloţii în care erau folosite toate
posibilităţile tehnice oferite de avionul de
vânătoareMe.109 G. Cu aerodromul de lucru la
Pavlograd, Grupul 7Vânătoarea intrat înacţiune
înziuade29martie1943: „…
căpitanulAlexandru
Şerbănescu intră cu escadrila sa în lupta aprigă a
frontului şi se distinge dinnou caunbrav luptător
aerian român…”.
Mai bine de două luni de zile, grupul mixt
de vânătoare, româno-german, a executat
misiuni de luptă, Şerbănescu devenind asul
aviaţiei române. În6 iunie1943cpt.av. Alexandru
Şerbănescu este decorat cu Ordinul Virtutea
Aeronautică clasa Crucea de Aur.
Sedecide ca şi Grupul 9Vânătoare să treacă
pe Bf 109 G şi să lupte împreună cu Grupul 7,
astfel colaborarea cu flotila „Udet” se încheie.
La 12 iunie Grupul 7 Vânătoare se mută la
Mariupol. La 15 iunie 1943 căpitanul aviator
Alexandru Şerbănescu avea 23 de victorii
omologate, fiind cel mai bun vânător român,
ceeace i-aadus recunoaştereadinparteaaviaţiei
germane. La17august 1943comandantul Flotei
a IV-a Aeriene Germane, l-a decorat cu Crucea
de Fier clasa I, înaltă distincţie militară.
În data de 17 iulie, ruşii sparg frontul de la
Marea Azov. Grupul obţine nu mai puţin de 15
victorii confirmate, dintre care 3 îi aparţin lui
Şerbănescu, însă astanupoate schimba situaţia
de la sol. În 14 august grupul este suplimentat
cu 10piloţi dinGrupul 9Vânătoare (printre care
şi
locotenentul IonDOBRAN
), care terminaseră
trecerea pe Bf 109 la Tiraspol. Tot în august în
timpul uneiadintre lupteleaeriene, Şerbănescu
este rănit la faţă şi va rămâne cu cicatrice.
În 30 august, alături de încă patru camarazi,
primeşte dinmânaministrului subsecretar de
stat al aerului
general de escadrăGheorghe
JIENESCU
, Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a,
ca o meritată recompensă a activităţilor pe
front a căpitanului aviator Alexandru
Şerbănescu
„careniciodatănua lipsit din fruntea
unităţii sale, conducând-o ca unul care şi-a iubit
mult ţara şi neamul, ca unul care şi-a făcut cel
mai bine datoria”.
Avea în acel moment 27 de
victorii omologate.
Grupul 7 Vânătoare este înlocuit
(23 octombrie 1943) de Grupul 9 Vânătoare,
antrenat la Tiraspol de asul german Helmut
Lipfert (203 victorii). Câţiva veterani ai
Grupului 7 printre care şi căpitanul aviator
Alexandru Şerbănescu rămân pe front pentru
instruirea noilor sosiţi. Grupul 9 a executat
numeroasemisiuni de protecţie ale avioanelor
de asalt şi bombardament. La 13 decembrie
1943
generalul Emanoi l IONESCU
,
comandantul Corpului Aerian Român,
decorează piloţii distinşi în luptele de la
Melitopol şi Nipru, printre care şi căpitanul
Şerbănescu, cuOrdinul Coroana României clasa
a IV-a cu spade şi panglică de Virtute Militară.
Generalul Emanoil Ionescu, comandantul
Corpului 1 Aerian, în ultima foaie calificativă a
căpitanului Şerbănescu, spunea, printre altele:
„...Unitatea sa a fost model în Corpul I Aerian, iar
el cel mai vrednic comandant de grup. A fost un
excepţional ofiţer şi vânătordemareclasă, eroual
aripilor româneşti. Rămâne de-a pururi Simbolul
şi Modelul tinerelor generaţii de aviatori”.
Generalul de escadră aviator Gheorghe
Jienescu îl decorează pe cpt. av.
Alexandru Şerbănescu în cadrul unei
ceremonii cu Grupul 9 Vânătoare
CER SENIN
Nr. 2 (149)
2017
w w w . r o a f . r o
52
|
INTEGRITATE – DEVOTAMENT – TENACITATE
ISTORIE