Fetești, 22 februarie 2025

Este o zi de iarnă adevărată, cu zăpadă și ger, cu cer senin și o atmosferă de o claritate rar întâlnită. Parcă cerul însuși a înlăturat orice obstacol între oamenii de jos și cei „de sus”. Sunt „Moșii de iarnă”, zi de pomenire a celor plecați în veșnicie.

La Monumentul Eroilor Aviatori din Fetești o mulțime de oameni sunt prezenți pentru a-și aduce omagiul camarazilor aviatori din garnizoană, căzuți la datorie. Cei mai mulți dintre ei sunt oameni în vârstă, pe chipurile cărora se poate citi trecerea inexorabilă a timpului, dar și dârzenia specifică gintei militarilor. Aceștia sunt membrii ANCMRR – filiala locală „General aviator Ioan Zăpârțan” Fetești, militari în rezervă sau retragere, oameni care au văzut multe, au trăit multe și au realizat multe în viața lor închinată slujirii țării.

Alături de ei se află reprezentanți militari și ai autorităților locale și județene: general-maior Gabriel Anghel, reprezentantul Ministrului Apărării Naționale, general de flotilă aeriană Iulian Pațilea, comandantul garnizoanei Fetești, domnul Ștefan Stoian, viceprimar Fetești, domnul Cătălin Grigore, reprezentant al Consiliului Județean Ialomița și comandorul av. (rtr) Ion Breazu, unul dintre primii piloți de MiG-21 ai României. De asemenea, au fost prezente multe doamne, văduve ale camarazilor plecați la „Escadrila din ceruri”, rude ale acestora, unii dintre cei prezenți venind de la distanțe considerabile (Tecuci, Galați, Neamț, Suceava) pentru a lua parte la acest moment de pioșenie.

O să vă întrebați poate, de ce se desfășoară o astfel de adunare. Până la urmă, nu este o sărbătoare. Nu, nu este o sărbătoare, este o zi care pentru mulți dintre cei prezenți reprezintă amintiri dureroase, răni ale sufletului niciodată vindecate pe deplin. Dar poate tocmai de aceea suntem cu toții aici. Este un fel de solidaritate a durerii. Fiecare a pierdut pe cineva: un soț, un tată, un frate, un prieten, un coleg, un instructor apreciat, persoane dragi, persoane apreciate, persoane care au însemnat ceva pentru cei din jurul lor.

Este deci o zi a solidarității marii familii a aviatorilor Borcei. Este în același timp și o zi în care ne înclinăm în fața curajului camarazilor noștri și a dedicării lor pentru profesia de aviator. Puțini știu, iar dintre cei care știu, puțini mai vorbesc despre eroismul anilor de început ai aviației reactive, ani în care fiecare misiune era aproape o aventură, ani în care s-au învățat multe, dar cu un preț enorm în ceea ce privește resursa umană. Fiecare nou aliniat în regulamentele de instruire în zbor era scris cu sânge. Este, de asemenea, o zi a recunoștinței față de camarazii căzuți. Fără jertfa lor Aviația Militară nu ar fi ceea ce este astăzi, noi nu am fi devenit profesioniștii de peste ani. Este recunoștința ucenicului față de profesorul care l-a transformat, care i-a dat un drum de urmat și o datorie sfântă de îndeplinit.

Preoții au început slujirea. Psalmii și rugăciunile se înalță către cerul senin. Rând pe rând sunt pomeniți toți camarazii plecați la ceruri. Despre unii doar am auzit sau am citit, cei mai mulți însă sunt oameni pe care i-am cunoscut, oameni care ne-au instruit și ne-au îndrumat, care ne-au fost comandanți de escadrilă sau instructori de zbor, oameni cu care am zburat împreună, colegi de escadrilă sau de promoție, colegi mai în vârstă sau mai tineri, oameni cu care ne-am împărtășit dorințele și visele, împlinirile și neîmplinirile, binele și greul, pâinea și sufletul. Oameni care acum nu mai sunt.

Conform tradiției creștin-ortodoxe slujba se încheie cu „Veșnica pomenire”, urmează apoi depunerile de coroane, iar la final cuvântul președintelui ANCMRR – filiala locală Fetești care ne-a reamintit adevărurile fundamentale care ne-au adus împreună în această zi: Jertfa camarazilor noștri nu a fost în zadar. Ei și-au îndeplinit JURĂMÂNTUL FAȚĂ DE ȚARĂ până la capăt. Pentru ei expresia „Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții” nu a fost doar o figură de stil, ci chiar împlinirea unui destin. Și, mai presus de toate, adevărul suprem: „Atâta timp cât vor fi oameni gata să-și dea viața pentru slujirea ȚĂRII, aceasta va dăinui”.

Am început ziua cu o întrebare nerostită: „Unde sunt cei care nu mai sunt?” Am găsit cu toții un răspuns: „Ei sunt și vor fi mereu în sufletele noastre”.

Locotenent comandor (rz) Mihai Tanasă

Foto: ANCMRR Fetești