Autoevaluarea Statului Major al Forţelor Aeriene pe anul 2024

Luni, 3 februarie, la sediul Statului Major al Forțelor Aeriene, s-a desfășurat ședința de autoevaluare a activității structurii pentru anul 2024, în prezența șefului Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, și a reprezentanților Ministerului Apărării Naționale. În cadrul întâlnirii, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Leonard-Gabriel Baraboi, a prezentat modul în care s-au îndeplinit obiectivele asumate, punându-se accent pe aspecte legate de consolidarea capacității de luptă, supravegherea spațiului aerian și avertizarea timpurie, descurajarea amenințărilor și asigurarea securității spațiului aerian național.

Anul 2024 a reprezentat o etapă importantă pentru Forțele Aeriene Române care contribuie la securitatea națională și colectivă într-un context geopolitic marcat de schimbări semnificative, intensificate de invazia Ucrainei în 2022. 

Pe planul modernizării tehnice, s-au înregistrat progrese notabile, procesul de tranziție de la MiG-21 LanceR la F-16 Fighting Falcon fiind consolidat prin achizițiile din Portugalia și Regatul Norvegiei. La Baza 71 Aeriană s-a finalizat înzestrarea cu aeronave F-16 pentru Escadrila 48 Aviație Vânătoare, astfel, completarea celei de-a doua escadrile de F-16 a consolidat semnificativ capacitatea operațională a Forțelor Aeriene. 

Un moment istoric a fost reprezentat de semnarea acordului (Letter of Offer and Acceptance) pentru achiziția a 32 de aeronave de generația a cincea – F-35 Lightning II – ceea ce marchează un salt major în modernizarea apărării naționale. Totodată, modernizarea radarelor FPS-117 și achiziția radarelor AN/TPS-77, a întărit arhitectura de apărare a spațiului aerian, iar operaționalizarea completă a celor trei sisteme PATRIOT din dotarea Regimentului 74 asigură un nivel sporit de protecție antiaeriană.

În domeniul infrastructurii și al pregătirii, s-au implementat măsuri semnificative la Bazele Aeriene de la Câmpia Turzii, Fetești și Mihail Kogălniceanu, pentru a asigura condiții optime de operare a aeronavelor. Centrul de Pregătire pentru F-16 (F-16 Training Centre) de la Baza 86 Aeriană, inaugurat în noiembrie 2023, a devenit complet funcțional în anul 2024, marcând absolvirea primei serii de piloți instruiți pentru operarea aeronavelor F-16, în urma unei colaborări strânse cu autoritățile olandeze și cu firma Lockheed Martin. Programele de modernizare s-au extins și asupra aeronavelor C-130 Hercules, sporind capacitatea de proiecție a forțelor. Pentru a răspunde provocărilor emergente, Forțele Aeriene Române au dispus măsurile necesare pentru a pune în practică principiile conceptului Agile Combat Employment (ACE), facilitând desfășurarea rapidă din locații dispersate, îmbunătățind capacitatea de reacție și de descurajare în contextul misiunilor NATO. 

Anul 2024 a fost, de asemenea, marcat de o intensificare a activităților de antrenament, fiind anul cu cele mai multe participări la exerciții în afara țării, exerciții desfășurate în Republica Cehă, Spania, Turcia, Ungaria, Belgia, Bulgaria, Grecia, Portugalia și Olanda. Exercițiul RAMSTEIN LEGACY 24 a constituit un punct culminant în cadrul programului IAMD, evidențiind integrarea eficientă a categoriei de forțe în sistemele NATO, consolidându-se rolul României în apărarea aeriană. 

Implicarea Forțelor Aeriene pe plan internațional a fost reflectată și prin misiunile externe, demonstrând capacitatea de adaptare și angajamentul față de securitatea colectivă. 

Începutul anului 2025 a marcat desfășurarea primei rotații a unui detașament format din militari și patru elicoptere în Bosnia și Herțegovina în cadrul misiunii EUFOR ALTHEA, misiune ce se va desfășura pe întreg parcursul anului. 

Pregătirea pentru participarea cu militari și aeronave F-16 în cadrul misiunii de Poliție Aeriană în Țările Baltice, începută în cursul anului 2024, reprezintă o confirmare a contribuției Forțelor Aeriene Române la securitatea colectivă, alături de prezența unui detașament EOD în Kosovo. 

Investiția continuă în formarea și dezvoltarea profesională a personalului a rămas un element esențial, iar eforturile dedicate menținerii unor standarde înalte în instruire, recrutare și dezvoltarea carierei asigură o forță motivată și capabilă să facă față provocărilor complexe ale conflictelor moderne. Realizările din 2024 subliniază angajamentul Forțelor Aeriene de a păstra suveranitatea spațiului aerian național și de a întări colaborarea militară la nivel european și internațional, plasând România ca un pilon de referință în securitate și un partener de încredere în cadrul NATO. Dezvoltarea constantă a capacităților noastre garantează un răspuns rapid și eficient la orice amenințare emergentă, contribuind decisiv la consolidarea securității naționale și a stabilității regionale. 

Text: Ioana Teișanu
Foto: Alex Nițu

Articol apărut în ediția cu numărul 1/2025 din CER SENIN