Visul de ieri este speranța de astăzi și realitatea de mâine!

După absolvirea Facultății de Educație Fizică și Sport, am profesat în domeniu pentru scurt timp. Nu m-am regăsit în activitățile desfășurate din mediu civil, motiv pentru care am decis că este necesar efectuarea unui „viraj profesional” spre alt domeniu de activitate.

În căutările mele efectuate în mediu online, am descoperit faptul că, la sediul Centrului 70 Geniu „General-maior Gheorghe Teodorescu” se desfășoară o campanie de recrutare în vederea încadrării unor posturi de soldați profesioniști în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Anunțul de recrutare m-a motivat şi mi-am spus: de ce nu?!, şiastfel, drumul meu spre cariera militară a început în toamna anului 2023. Zis și făcut: a doua zi am pășit pentru prima dată pragul unei unități militare, am parcurs cu ambiție etapele procesului de recrutare și selecție; am fost declarată ADMIS, iar după o perioadă de 10 săptămâni de instruire intensă, am absolvit în luna ianuarie 2024 și încadrez în prezent o funcție de soldat profesionist.

Perioada de pregătire a fost presărată cu multă emoție dar și provocări, care m-au făcut să apreciez sistemul militar și să evoluez cât mai mult în acest domeniu, absolvind prima dintr-un număr de 47 de cursanți. 

Dorind să împărtășesc cât mai mult din experiențele trăite în cadrul modulului de instruire, m-am alăturat structurii de personal a unității, unde, cu pași mărunți și siguri, am descoperit tainele evoluției în carieră și munca asiduă care se depune în procesul de recrutare, selecție, angajare și gestionare a resursei umane. 

Era clar: călătoria mea pe acest drum abia a început. Nu doream să mă opresc doar la dobândirea statutului de soldat profesionist, astfel, în urmă cu puțin timp, m-am înscris la concursul de selecție organizat în vederea participării la Cursul de formare a subofițerilor în activitate. După parcurgerea tuturor etapelor de selecție, am fost declarată ADMIS, urmând ca în perioada februarie – iunie 2025 să aprofundez tainele carierei militare în vederea devenirii de cadru militar în activitate. Pentru mine cariera militară nu reprezintă doar un loc de muncă, înseamnă onoare, respect și iubire față de țară. Sunt recunoscătoare că am reușit în scurt timp să ajung să lucrez alături de oameni implicați, profesioniști și devotați, care mi-au fost alături pe tot parcursul evoluției mele de până acum.

Sursa: BIRP SMFA