La ceas aniversar pe 30 mai 2025 s-au sărbătorit 75 de ani de la înființarea Comandamentului Componentei Aeriene, una dintre cele mai respectate structuri ale Forțelor Aeriene Române. Evenimentul a avut loc într-un cadru solemn, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Leonard-Gabriel Baraboi, a șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent Ciprian Marin, și a comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite, general-maior Valerică Vrăjescu.
Comandamentul Componentei Aeriene își reafirmă angajamentul față de apărarea suveranității naționale. Cu o istorie de 75 de ani și o echipă formată din militari de elită, această structură rămâne un pilon de stabilitate, profesionalism și viziune în cadrul Forțelor Aeriene Române. În discursul său, generalul-maior Aurel-Cezar Stănciulescu, comandantul Comandamentului Componentei Aeriene, a subliniat valorile fundamentale care definesc această structură: devotamentul, onoarea, disciplina și respectul pentru tradițiile militare românești. El a transmis un mesaj de încredere și solidaritate, amintind că fiecare generație de militari care a trecut prin această structură a contribuit la ceea ce este astăzi o instituție de referință.
„Privim cu mândrie spre trecut și cu încredere spre viitor. Suntem onorați de recunoașterea primită și determinați să continuăm să ne îndeplinim misiunea cu profesionalism și responsabilitate. Stimați camarazi, vă sunt profund recunoscător pentru dedicarea continuă, profesionalismul de excepție și perseverența cu care vă îndepliniți misiunile. Resursa umană este temelia și cea mai de preț valoare a comandamentului nostru, iar prin eforturile sacrificiile și implicarea voastră constantă asigurăm nu doar funcționarea eficientă a structurii, ci și succesul în apărarea spațiului aerian. Fiecare dintre voi reprezintă o verigă indispensabilă în acest lanț al excelenței militare, iar energia și angajamentul vostru ne motivează să continuăm să evoluăm și să ne adaptăm cu succes la provocările mereu schimbătoare ale mediului de securitate”, a afirmat comandantul în fața celor prezenți.

În semn de apreciere pentru contribuția adusă la apărarea spațiului aerian al României, militarilor din cadrul Comandamentului Componentei Aeriene le-au fost conferite Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene și Emblema de Onoare a Forțelor Terestre.
Slujba din cadrul ceremoniei religioase a fost oficiată de către Presfințitul Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal și de către Arhimandritul Ciprian Grădinaru. Cel dintâi a ținut un cuvânt de mulțumire şi binecuvântare. „Este un moment în care trebuie să ne gândim și la cei ce au lucrat aici înaintea dumneavoastră, dar ne rugăm la Dumnezeu să ajute și să lumineze și această generație de militari, pentru a lucra cu demnitate, curaj și dragoste pentru a asigura pacea. Vă felicit azi în zi de sărbătoare și vă transmit un cuvânt de binecuvântare și ruga ca Dumnezeu să vă apere!”.
În încheierea festivității s-a depus o coroană de flori în semn de omagiu și mulțumire la troița din cadrul comandamentului, în cinstea eroilor neamului.
Comandamentul Componentei Aeriene își are rădăcinile în Punctul Central de Comandă al Apărării Antiaeriene a Teritoriului, înființat pe 30 mai 1950. Această structură a fost, de-a lungul deceniilor, într-o continuă transformare și adaptare la exigențele geostrategice și tehnologice, devenind astăzi o verigă esențială în arhitectura de apărare aeriană națională și aliată. De la începuturile sale modeste, ca un punct de comandă și până la statutul actual de comandament modern, integrat în sistemele aliate NATO, această unitate a parcurs o traiectorie marcată de adaptare, profesionalism și viziune strategică.
În ianuarie 1979, s-a înființat Punctul de Comandă Principal al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, structură creată pentru conducerea misiunilor specifice apărării antiaeriene. La scurt timp, în 1982, aceasta este dislocată în cazarma Balotești, devenind un centru de comandă esențial în rețeaua de apărare a spațiului aerian național.
La 30 august 1993, ia naștere Punctul de Comandă Principal al Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene, rezultat din fuziunea a două structuri de comandă: cea a Apărării Antiaeriene a Teritoriului și cea a Aviației Militare. Această decizie a reflectat necesitatea unei comenzi unificate și eficiente în contextul noilor realități de securitate post-Război Rece. La începutul anilor 2000, în condițiile reformării sectorului de apărare și a alinierii la standardele occidentale, structura de comandă a suferit modificări majore. Astfel, în decembrie 2000, unitatea este transformată în Comandamentul Operațional Aerian Principal – tip Corp de Armată, cu atribuții extinse în planificarea și conducerea operațiilor aeriene și în managementul traficului aerian.
O etapă definitorie în evoluția bazei o constituie aderarea României la NATO, în 2004, moment care a integrat țara noastră în sistemul aliat de apărare aeriană și antirachetă – NATINAMDS. În acest context, Comandamentul Operațional Aerian Principal a devenit o structură activă în misiunile de supraveghere și poliție aeriană sub comandă NATO, ca urmare a transferului de autoritate către Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).
Pentru a corespunde standardelor de interoperabilitate cu forțele aeriene aliate, în 2008, Comandamentul Operațional Aerian Principal se divizează în două structuri distincte: Componenta Operațională Aeriană, integrată în organigrama Statului Major al Forțelor Aeriene și Centrul de Operații Aeriene, structură tactică independentă, responsabilă cu execuția operațională directă. Această organizare a permis o mai bună gestionare a resurselor și o reacție mai rapidă în caz de criză sau amenințare aeriană. Începând cu 31 decembrie 2015, Componenta Operațională Aeriană este transformată într-o structură de tip divizie, prin integrarea mai multor componente, inclusiv Centrul de Operații Aeriene. Această consolidare a reflectat maturitatea operațională a structurii și importanța sa în lanțul de comandă al Forțelor Aeriene Române. Un moment de profundă încărcătură simbolică a fost atins la 31 mai 2018, când Componenta Operațională Aeriană a primit denumirea onorifică „General comandant aviator Ermil Gheorghiu”, în semn de recunoaștere a contribuției istorice a acestuia la dezvoltarea aviației militare române. Acest fapt leagă trecutul glorios de prezentul dinamic și de viitorul strategic al Forțelor Aeriene.
Evoluția sa reflectă un proces complex, de la Punct de Comandă, la Comandament Operațional Aerian, iar în prezent, la Comandamentul Componentei Aeriene, cu rol esențial în conducerea și planificarea operațiilor aeriene. Începând cu 1 decembrie 2021, această structură a fost reorganizată și poartă, în continuare, denumirea onorifică „General comandant aviator Ermil Gheorghiu”, un omagiu adus acestei figuri marcante a aviației militare române.
Comandamentul Componentei Aeriene este integrat în sistemul aliat de apărare aeriană și antirachetă, reflectând nivelul ridicat de interoperabilitate și adaptabilitate la standardele NATO. Misiunile de poliție aeriană, coordonarea operațiilor în timp de pace, criză sau război, dar și implicarea în exerciții multinaționale, consolidează statutul său de centru operațional de elită.
Text: Maria Ioniţă
Foto: Alex Niţu
Articol apărut în ediția cu numărul 2/2025 din CER SENIN