Basic HTML Version
|
55
CER SENIN
Nr. 2 (149)
2017
w w w . r o a f . r o
INTEGRITY – COMMITMENT – TENACITY
Smaranda Brăescu
85 de ani de la recordul mondial
absolut la saltul cu paraşuta
Sorin TURTURICĂ
S aranda BRĂESCU
a fost o tânără
învăţătoare din Hănţeşti, comuna Buciumeni
(localitate aflată în apropiere de Tecuci) care, în
1928, a devenit paraşutistă. Brevetul l-a obţinut
laBerlin, cuajutorul instructorului OttoHeineke.
În anii 1929-1930 Smaranda (sau Măndiţa,
cum era alintată de familie) a fost invitată să
participe la câteva dintre spectacolele aeriene
care, în acele timpuri, se desfăşurau în toate
marile oraşe ale ţării. Iar peripeţiile nu s-au lăsat
aşteptate. La Cluj, la aterizare, a rămas, pentru
mai bine de o oră, suspendată de ramurile unui
copac. Încântaţi, jurnaliştii i-au pus fotografia la
gazetă; ce subiect! Aurmat Brăila, înaceeaşi vară
a anului 1929. După ce a sărit, a constatat că un
curentputernicoduceaspreDunăre.Domnişoara
Brăescunu ştia să înoate şi s-a considerat foarte
norocoasăatunci cândacăzutpemalul fluviului...
În august 1930, la Satu Mare, situaţia a fost
multmai dramatică. Uncurent puternic adus-o
într-o zonă împădurită. Smaranda s-a izbit de
un copac, apoi a căzut într-un şanţ. A avut mai
multe fracturi (coaste, oasele bazinului, femur)
şi a stat şase luni în spital. Apoi, în primăvara
anului 1931, când toţi se aşteptau să anunţe că
se va retrage din viaţa sportivă, ea a făcut
cunoscut faptul că dorea să facă paraşutismde
performanţă.
Şi a reuşit! În toamnaanului 1931, cuajutorul
unui avion Potez XXV al Centrului de Instrucţie
al Aeronauticii de la Pipera, pilotat de
locotenentul Alexandru Papană, Smaranda
Brăescua sărit de la înălţimeade6.200demetri,
stabilind noul record naţional la saltul cu
paraşuta, dar şi recordulmondial feminin. A fost
prima ei performanţă, dar şi primul record
internaţional doborât de o româncă. A doua zi,
regeleCarol al II-lea i-aacordatOrdinul „Virtutea
Aeronautică”, clasa Crucea de Aur. Decoraţia i-a
fost înmânată de fratele regelui, principele
Nicolae, cu prilejul unei recepţii la Aero-Club.
Probabil că nu au fost mulţi surprinşi când
ea a anunţat că intenţionează să doboare şi
recordul absolut la saltul cu paraşuta, pe care îl
deţineaunamericancare se aruncasedinavion
de la 6.450 de metri, cu doar 250 de metri mai
sus de înălţimea de la care sărise Smaranda.
Pentru aceasta, a mers în Statele Unite (în
Europa nu exista un avion care să urce dincolo
de 7.000 demetri). Iniţial, a încercat să găsească
un avion potrivit în Peninsula Florida. Pentru că
nu a reuşit, a traversat continentul şi s-a oprit la
San Francisco. Aici, reprezentanţii Aeroclubului
din California i-au cerut ca în timpul saltului să
poarte şi o a doua paraşută, fabricată în Statele
Unite.
Înprimăvaraanului 1932aavut cinci tentative
de a doborî recordul mondial absolut, dar, de
fiecare dată, apărea o problemă în timpul
zborului şi avionul revenea la aerodrom înainte
ca Smaranda să sară (neajunsuri tehnice, lipsa
aerului din butelii etc).
La19mai, Smarandaa făcut aşasea încercare.
Ajungând la 24.000 de picioare, deasupra
Câmpiei Sacramento, şi-a făcut curaj şi a sărit.
Doi ani mai târziu, ziarul „Universul” a descris
astfel performanţa:
„Înaint ca avionul să fi început a coborî,
paraşutista se sculă în picioare, deschizând larg
robinetul de oxigen şi aspirând cu aviditate gazul
dătător de viaţă. Avea, de acum, destulă provizie
în plămâni. Scoase masca şi o lăsă lângă butelie.
Se târî spreuşadeschisăacarlingii şi ieşi afară. Era
sprintenăcaşi cândn-arfipurtatatâteakilograme
de încărcătură asupra-i. Hotărârea de a învinge îi
însutise puterile.
Puse un picior pe roata avionului, privi în jos
şi-şidetedrumul. SmarandaBrăescunucăzudecât
vreocincizecidemetri.Deşi laînălţimeaaceeaaerul
era cât se poate de rar, paraşuta lui Heinecke se
deschise îndată.
De acum începea coborârea. Înprimele clipe,
Smaranda nu văzu nimic. Aerul din plămâni şi
oxigenul cald, în contact cu atmosfera rece,
produseseră o pojghiţă de gheaţă care [îi]
întunecase ochelarii. Îi scoase cu o smucitură şi îi
azvârli.
Privi în juru-i: sus, imensitateaalbastră, rece, a
cerului; jos, o pătură de nori, învăluind pământul
ca într-un uriaş pansament de vată; la dreapta, la
stânga, dinainte, dinapoi, nimic, absolut nimic.
Avionul nu se zărea nicăieri.
- Nenorocitul, a căzut, murmură Smaranda,
făcându-şi cruce... Dumnezeu să-l ierte!
S-arfibucuratacum,dacăacestgândtristn-ar
fi întunecat-o. Şi apoi, îi era atât de frig. Cu toată
îmbrăcămintea-i îmblănită, îngheţase până în
măduva oaselor.
Deodată, zări departe, ca nişte muşuroaie,
Munţii SierraNevada.
Intră într-o pătură de nori, groasă ca ceamai
groasă ceaţă. Când ieşi dedesubt, zări fluviul
Sacramento şi oglinda imensă a unui lac.
- De n-aş cădea în apă!
Vântul bătea într-acolo. Prin golurile de aer,
paraşutacădeabezmetică. Smaranda, lacapătul
ei, se răsucea ca o jucărie, pradă vârtejurilor şi
balansului.
Iarăşi trecuprintr-unstratdenori. Erauatâtde
deşi încât, uitându-se în sus, nu mai zări pânza
paraşutei.
Când ieşi la lumină, seafla lamai puţindeopt
sute demetri de pământ, exact deasupra lacului:
- M-am curăţat! Dacă nu trec de lac, sunt
pierdută.
Desfăcuparaşutaamericană, prinsădepiept,
nădăjduind că, susţinută cu ambele paraşute, va
pluti ceva mai mult în aer. Dar blestematul
instrument, în loc săsedeschidă învolt, căzu în jos,
ca o zdreanţă, trăgând-o şi mai departe, înspre
pământ.
Dar un vânt binefăcător o împinse din spate.
Peste câteva clipe, lacul rămase în urmă.
O aştepta altă piedică: nişte cabluri electrice
de înaltătensiune. Îngrabă, trasespreeazdreanţa
americană, oghemui lapiept [şi] trecu ladoimetri
deasupra cablurilor.
Jos se întindea un lan de secară.
Se aşternu pe pământ uşor, respiră o dată
adâncşi simţi că leşină. SmarandaBrăescubătuse
recordul mondial de lansare cu paraşuta, sărind
[de la] 24.000 de picioare, deasupra câmpiei
SacramentodinCalifornia (USA)
”.
(„Universul”,
6 noiembrie 1935).
Coborârea Smarandei a fost văzută de un
fermier, care a venit imediat la ea. A găsit-o
istovită şi a ajutat-o să-şi desfacă centurile celor
două paraşute. Cu greu a reuşit să se menţină
conştientă şi i-au trebuit câteva zeci deminute
ca să-şi revină. Fermierul a aşteptat până când
fata a reuşit să lege câteva cuvinte, apoi a
transportat-o cuautomobilul personal la fermă,
de unde a telefonat celui mai apropiat
aerodrom:
„
-Alo,amgăsitpecâmpoparaşutistă.Pretinde
că a sărit de la 24.000 de picioare.
- OK, prin urmare, n-amurit!
- Nu.
- Noi am trimis două avioane în căutarea ei.
Sosim îndată la fermă.
Cât ai fuma o ţigară, întreaga Americă afla
vestea.Telefonul, telegraful, radioul, ediţiilespeciale
aleziarelornuauvorbitdecâtdesprerecordulbătut
de Miss Brăescu
”.
(„Universul”, 6 noiembrie
1935).
Cel care a presupus că Smaranda a murit a
fost pilotul avionului din care sărise paraşutista
care, după ce ajunsese la 24.000 de picioare,
leşinase. După ce şi-a revenit din leşin când se
afla în coborâre, pe la vreo 4.000 de metri.
Realizând că fata nu mai era, a considerat că a
fost, la un moment dat, aspirată din avion,
probabil în stare de inconştienţă. Ajuns la
aerodrom, le-aspuscecredeacelor careaşteptau
veşti de la ei. I-a rugat apoi să ceară şi altor
aerodromuri să trimită avioane s-o caute; de
asemenea, şi el a realimentat şi s-a pregătit să
plece din nou. Chiar în acel moment s-a aflat că
Smaranda este în viaţă, la o fermă. A decolat
imediat şi
„oluăpeSmarandaBrăescudinmijlocul
unei armate de piloţi, ziarişti şi fotografi, – răsăriţi
nuseştiedeunde–şi oduse laSanFrancisco, unde
o aşteptau membrii coloniei române, mulţimea,
oficialităţile... Era gloria deplină”
.
După această performanţă, Smaranda şi-a
pierdut interesul pentruparaşutism(ultimul salt
l-a făcut în septembrie 1933, la Constanţa).
Motivul: a devenit aviatoare. În această nouă
calitate, cea mai mare performanţă a ei a avut
loc în ziua de 19 mai 1936, exact în ziua în care
se împlineau patru ani de la recordul mondial
obţinut în SUA. Este vorba de traversarea Mării
Mediterane cu un avion cu un singur motor şi
fără escală pe insule (a fost prima femeie care a
făcut acest lucru).
După această realizare, Smaranda a intrat,
treptat, într-un con de umbră. Alte aviatoare
românce au atras atenţia presei:
Marina
ŞTIRBEY, Irina BURNAIA, Mariana
DRĂGESCU
... În anii celui de-al Doilea Război
Mondial o găsim pe Smaranda Brăescu ca
instructor al primei subunităţi deparaşutişti din
armata română (1941) sau în escadrila sanitară,
laStalingrad (1942). După război, adispărut, fiind
căutată de Siguranţă pentru implicarea într-un
complot anticomunist. Cercetările biografului
ei,
Neculai STAICU-BUCIUMENI
, au scos la
lumină faptul că ea s-a ascuns într-o mănăstire
de laCluj şi, în februarie1948, adecedat înurma
unui cancer, fiind înmormântată sub numele
(foarte comun) de
Maria POPESCU
.
da
ISTORIE