Basic HTML Version
|
35
CER SENIN
Nr. 2 (149)
2017
w w w . r o a f . r o
INTEGRITY – COMMITMENT – TENACITY
Virămpeste ţară, ascundem înunghiulmort
o pădure care pare de nepătruns şi un gri
puternic luminat de soarele aflat în stânga
noastră îşi face loc, alunecând subtil imediat
sub discul rotorului nostru. Suntem eşalonaţi
diferit, la elicoptere se face supraplasat, vedeam
doar un disc ce toca aerul prânzului şi care
înainta spre rociledinainteanoastră. Acestea se
deschid, aud în căşti comunicaţii, schimbăm şi
strângemformaţiadevenindunfir uşor deplasat
spre stânga.
Se intră printre stâncile mari, pe coamă,
siluete fac cu mâna, eram sub ei iar la poale,
umbrim rapid nişte parapantişti care-şi cărau
voalurile multicolore. O privire spre dreapta, şi
vădunelicopter care seprelingepeste colţurile
cheilor, lung drumal umbrei noastre, a lui „90”,
care se zbate acolo, peste abruptul nu foarte
departedenoi. Avemundeva la 140 km/h când
ieşim, iar viteza asta ne oferă posibilitatea unui
alt timpde răspuns la repere careapar. Devenim
iar săgeată şi coborâmpeste lanuri pentru care
„verde” nu este destul ca să le poată descrie.
Rotorul din faţă dispare sub noi, anticuplul
nostru coboarăbrusc oferindu-mi posibilitatea
unei vederi grozave prin plexiglasurile
palonierelor. Frânăm! Botul redresat,
vitezometrul la 110 şi scădea, oprimapoi peste
cultura aia făcând punct fix, iar sub noi, valuri
nebunesedezvoltauarmoniospurtatedepalele
noastre.Mai încolo, nişte siluete lângăun tractor
priveau lung la întregul spectacol, crezândorice.
Nu e uşor să păstrezi formaţia în punct fix,
audnenumărate conversaţii, îndrumări, iarmai
apoi, printr-o reverenţă de ţinut minte, plecăm
toţi deodată şi sărim un canal de irigaţii care
delimitează parcele. De data asta, sub noi,
galbenul rapiţei încântă ochiul şi aud în căşti:
„polenizăm”? Câteva răspunsuri afirmative şi
repetăm povestea de dinainte. Într-adevăr,
milioane de particule galbene eraupeste tot în
jurul nostru, ridicate brusc de focarul elicelor
noastre. Peste tot, un galben puternic, năucit
deja, căuta să se aşeze pe orice loc devenit
disponibil. Lentile, obiective sau parbriz.
Plecăm din nou, vedem în faţă şi puţin
dreapta autostrada, virăm spre ea, o trecem şi
privesc în jos şi în lungul ei, la maşinile ce o
străbat. De aici, la cumse vede, parcă edesenat
totul şi trecut prinmâinileunor pictori generoşi
în culori precum arhitecţii în compunerea ei.
Mergeam deja spre casă, trecem peste
Arieş, dealul mare în stânga, iar în dreapta
aerodromul nostru. Se zbura, vedeamdiferite
siluete şi auzeam convorbirile purtate. Atunci
m-amgândit iar la „activitatea” lor, la ce numim
noi zbor ori rutină, orice. La felul în care sunt
alcătuiţi şi la rezultatele lor. Pentru că, zboară
exact ce le dăm noi, ceilalţi. Vrem mai mult?
Trebuie doar să le oferim mai mult! Orice şi
oricât primim este însutit raportat la gene
rozitatea noastră.
Aterizămcuminţi, toţi patru, înfir, fiecare în
alveola lui şi văd, sub noi, dincolo de blocul de
PR-uri al consolei drepte, cum aceeaşi umbră
vine în întâmpinare. „90”-ul meu se uneşte cu
cel care urca spre noi, se pliază perfect iar
tehnicul de la bord, după ce mă priveşte
ştrengăreşte şi-mi face cuochiul, împingedouă
manete şi sunetul scade progresiv.
Hotărât lucru, a fost altfel decât mi-am
imaginat. Bănuiam că-i mult de lucru la
comenzile unui elicopter, auzindu-le însă
discuţiile în timpul zborului am realizat
complexitatea unei asemenea misiuni. Nu am
zburat încă noaptea cu ei dar îmi închipui deja
diferenţa.
Aşa am „văzut” eu în cuvinte misiunea de
luptă la joasă înălţime, executată în formaţie. În
cele 70 de minute de zbor, am trecut în linişte
peste relieful încâlcit al Transilvaniei, lăsând
elicopterul să vorbească în locul meu.
Cu siguranţă, se exprimamai bine şimesajul lor,
al elicopterelor, împreunăcuechipajeleacestora,
pot descrie prin fapte mult mai frumos decât
aceste cuvinte, ce înseamnă de fapt, zborul
la joasă înălţime!
la joasã!
cu elicopterul
e l