Exercițiul STEADFAST DART 25

Militari și aeronave IAR-330 SOCAT aparținând Bazei 95 Aeriană au participat, în data de 19 februarie, la exercițiul multinațional ,,STEADFAST DART 25”, care s-a defășurat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, din județul Galați.

Elicopterele IAR-330 SOCAT au executat, în cadrul exercițiului ,,STEADFAST DART 25”, sprijin aerian apropiat, cu trageri reale, folosind proiectile reactive nedirijate. Acest exercițiu a făcut posibilă aplicarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor de luptă, într-un mediu întrunit și internațional, fapt care contribuie la creșterea gradului de interoperabilitate în cadrul alianței.

GALERIE FOTO

În data de 19 februarie, Poligonul Smârdan a găzduit militarii şi tehnica aparţinând  Forței de Reacție Aliată (ARF).

Aici a avut loc secvența demonstrativă a exercițiului multinațional STEADFAST DART 25 (STDT 25), unul din evenimentele majore de instruire ale NATO din acest an. Înființată la mijlocul anului trecut, ARF a fost dislocată, în premieră, în cadrul acestui exercițiu, care a inclus faze operaționale în țara noastră, dar și în Bulgaria și Grecia. 

STDT 25 a testat capacitatea NATO de a activa ARF, de a coordona tranzitul său rapid și de a proiecta descurajarea strategică prin consolidarea forțelor pe flancul estic al Alianței. Militarii români sunt pregătiți să reacționeze, alături de trupele aliate, în cazul în care situația impune acest lucru. 

„Apreciez efortul depus în cadrul exercițiului, atât de colegii noștri, cât și de aliați. Împreună, au arătat, încă o dată, că atunci când ne unim forțele, suntem și mai puternici. Armata României va continua să se axeze pe consolidarea capacității de apărare și a capabilităților sale militare“, a declarat generalul Gheorghiţă Vlad.

Sursa: SIRP/SMAp