Născut la 16/28 iunie 1884 în satul Căciuleşti din comuna Girov (jud. Neamţ), într-o familie cu nouă copii, dintre care doar patru au ajuns la anii adolescenţei, Nicolae a fost cel mai mic băiat al soţilor Ioniţă şi Ecaterina Dăscălescu. Studiile primare le-a efectuat în satul vecin Gura Văii, iar pe cele liceale le-a urmat la Piatra Neamţ, la Liceul „Petru Rareş”. În 1906 s-a înscris la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti, pe care a absolvit-o peste doi ani, fiind avansat sublocotenent la 1/14 iulie 1908.
Pe parcursul unei carierei de 39 de ani a îndeplinit diverse funcţii în cadrul armatei de uscat (aproximativ 26 de ani) şi în cadrul Aeronauticii (aproximativ 9 ani). Doi ani i-a petrecut în cadrul Ministerului de Război sau la Marele Stat Major şi alţi doi ani ca elev al Şcolii Superioare de Război. A participat la patru războaie, dintre care două au fost mondiale.
Prima funcţie i-a fost repartizată în cadrul Regimentului 8 Artilerie din Roman, fiind comandant de baterie. În 1909 a urmat cursurile Şcolii de Aplicaţie pentru Artilerie, la sfârşitul cărora revine la unitatea de care aparţine.
La 30 iulie/12 august 1911 a fost avansat locotenent, grad cu care participă, alături de unitatea sa, la campania din Bulgaria (vara 1913). Posibil ca din această perioadă să-şi devolte interesul pentru rolul pe care îl poate juca aviaţia într-un viitor conflict. Astfel, în 1915, ţine o conferinţă despre modul în care aeroplanele armatei trebuie să colaboreze cu artileria, apoi execută trageri de artilerie în colaborare cu aviaţia în timpul unei inspecţii a generalului de divizie C-tin Coandă.
În primăvara anului 1916 a fost avansat căpitan şi transferat la Regimentul 4 Artilerie din Bacău. La intrarea României în Primul Război Mondial, la jumătatea lunii august a anului 1916, a participat cu regimentul său, încadrat în ordinea de bătaie a Diviziei 7 Infanterie, la luptele din sectorul nordic al ofensivei din Transilvania. Acest sector se afla în responsabilitatea Armatei de Nord, comandată de generalul C-tin Prezan. În urma bătăliei victorioase de la Miecurea-Ciuc, căpitanul Dăscălescu a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade şi panglică de „Virtutea Militară”, în grad de Cavaler.
În prima jumătate a anului 1917, bateria căpitanului Nicolae Dăscălescu din Regimentul 4 Artilerie a fost întrebuinţată ca baterie de artilerie antiaeriană, la Pralea, în sectorul Diviziei 6 Infanterie. Îi este atribuită o victorie aeriană, obţinută la 9/22 mai 1917.
În timpul luptelor din vara anului 1917, execută trageri de artilerie în folosul unităţilor care au luat cu asalt Dealurile Coşna şi Cireşoaia, în calitate de comandant de divizion. În septembrie 1917 a fost avansat maior la excepţional. Este decorat, în decembrie 1918, cu „Crucea comemorativă a războiului din 1916-1918” cu baretele „Ardeal”, „Carpaţi”, „Bucureşti” şi „Tg. Ocna”.
În timpul Campaniei din primăvara-vara anului 1919 ajunge cu unitatea sa din Divizia 7 Infanterie până la Tisa, apoi primeşte ordin de înaintare către Budapesta. În septembrie 1919 a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade şi panglică şi cu „Virtutea Militară”, în grad de Ofiţer.
La începutul anului 1920 a fost numit şef de stat major la Divizia 14 Infanterie, iar în iunie 1921 a fost numit şef Birou Studii în cadrul Ministerului de Război, funcţie pe care a deţinut-o până în noiembrie, când a fost admis la Şcoala Superioară de Război. A absolvit-o în 1923, cu gradul de locotenent-colonel, clasându-se al doilea din promoţia sa de 30 de cursanţi.
La sfârşitul anului 1925, locotenent-colonelul Nicolae Dăscălescu a fost numit şef de stat major al Diviziei 1 Aeriene, funcţie pe care a îndeplinit-o timp de şase ani. În timpul exercitării acesteia, în octombrie 1929, a fost avansat colonel. A rămas în Aeronautică până în 1933 ocupând, pe rând, funcţiile de: şef de stat major al Inspectoratului General al Aeronauticii (oct. 1931 – oct. 1932) şi comandant al Regimentului 1 Artilerie Antiaeriană de la Ghencea-Bucureşti (oct. 1932-oct. 1933). Cursul coloneilor pentru gradul de general l-a urmat în tip ce era şeful Regimentului 1 Artilerie Antiaeriană. La 20 iunie 1933 a fost decorat cu „Medalia Aeronautică” cls. a III-a.
La 1 octombrie 1937 a devenit secretar general al Ministerului de Război (păstrând şi comanda Bg. 12 Art. până la 15 decembrie). Revine în Aeronautică, preluând comanda Brigăzii 1 Apărare contra Aeronavelor.
În august 1939 a devenit comandantul Diviziei 25 Infanterie. În toamna aceluiaşi an, în contextul izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, divizia pe care o comanda s-a deplasat, de la Buzău, în Nordul Moldovei. În iunie 1940, Nicolae Dăscălescu a fost avansat la gradul de general de divizie.
Începutul Campaniei din Est (22 iunie 1941) îl găseşte pe Nicolae Dăscălescu la comanda Diviziei 20 Infanterie, aflată în Transilvania. La mijlocul lunii iulie, este decorat de generalul Antonescu cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cls. a III-a (Decretul a fost semnat de Rege la 22 septembrie 1941). De la jumătatea lunii august şi până la jumătatea lunii octombrie 1941, a avut loc sângeroasa bătălie pentru Odessa, la care a participat şi divizia condusă de generalul de divizie Dăscălescu.
În perioada 10 noiembrie 1941 – 11 ianuarie 1945 a fost comandantul Corpului 2 Armată. O primă campanie la care această structură a participat sub conducerea lui Dăscălescu a fost aceea de la Stalingrad, în toamna anului 1942. În această perioadă a fost înaintat la funcţia de general de corp de armată. După drama armatelor române şi germane de la Stalingrad, Corpul 2 Armată a revenit în ţară, încredinţându-i-se apărarea litoralului. Imediat după 23 august 1944, când România a schimbat alianţa, marile unităţi ale Corpului 2 Armată au luptat cu succes împotriva trupelor germane din Dobrogea. În luna septembrie, marea unitate s-a aflat pe frontul din Transilvania, remarcându-se în timpul luptelor de pe Valea Mureşului şi, ulterior, de pe Someşul Mic. Sub comanda generalului de corp de armată Nicolae Dăscălescu, diviziile Corpului 2 Armată au eliberat, la 25 octombrie 1944, oraşele Satu Mare şi Carei. La jumătatea lunii noiembrie, Corpul 2 a realizat un cap de pod pe Tisa, apoi a început înaintarea prin zona de nord a Ungariei, ajungând, la 17 decembrie, la graniţa slovacă. Au loc lupte puternice, purtate la -10 *C, fiind stopată o puternică ripostă germană.
La 11 ianuarie 1945, Nicolae Dăcălescu a preluat comanda Armatei a IV-a Române, pe care a deţinut-o până la 18 februarie, obţinând victorii importante în Munţii Metalici. Revine în fruntea acestei mari unităţi la 2 martie 1945 şi păstrează comanda până la sfârşitul războiului.
A trecut în rezervă în iunie 1945. În prima jumătate a anilor ’50 a fost închis la Jilava. S-a stins din viaţă la 28 septembrie 1969, la Piatra Neamţ.
