Fortele Aeriene din Orientul Mijlociu F-16 PATCHES
Fortele Aeriene ale Americii de Sud F-16 PATCHES
Fortele Aerine ale Statelor Unite F-16 PATCHES
În anul 1972, Forțele Aeriene Americane au luat decizia de a finanța pentru faza de prototip, avionul de vânătoare (Light Weight Fighter – LWF), firmelor General Dinamics și Northrop, prototipurile urmând a purta denumirea de YF-16 și respectiv YP-17. În anul 1975, modelul proiectat de General Dynamics a fost selecționat pentru a fi produs în serie, astfel, primul avion F-16 A Block 1 a efectuat primul zbor la data de 07.08.1978.
În anul 1980, în cadrul unei ceremonii la Baza Aeriană Hill din Utah, Forțele Aeriene Americane au botezat oficial avionul cu denumirea de F-16 Fighting Falcon.
Aeronava a fost inițial destinată superiorității aeriene datorită excelentelor capabilități aer-aer. O aeronavă multirol este un sistem de arme care acoperă întregul spectru de misiuni, atât aer-aer, aer-sol, aer-mare și război electronic. Capabilitățile aeronavei completate cu tacticile dezvoltate de-a lungul timpului în concordanță cu modernizările continue aduse proiectului inițial, au transformat Viperul dintr-o aeronavă extrem de capabilă într-un sistem de luptă complet. Aeronava poate fi configurata in varianta A/A cu pana la 6 rachete radar active sau IR, sau in varianta A/G cu pana la 6 bombe neghidate, 2-4 bombe ghidate laser sau GPS, TGP, container de bruiaj si 2 rachete A/A. In toate variantele aeronava poate avea acrosate 1-3 rezervoare suplimentare. Ceea ce înseamnă că pe timpul operațiunilor de atac ofensive, F-16 dispune de capacități de lovire deosebite cât și de capacități defensive excelente, iar după îndeplinirea misiunii aer-sol se transformă într-o armă aer-aer redutabilă. Toate acestea combinate cu capacitatea de alimentare în aer dau imaginea unei platforme de luptă complete.Avionul F-16 Fighting Falcon este o aeronavă cu performanțe tehnico-tactice testate în luptă. Printre campaniile la care a participat se numără războaiele din Irak, operațiunile din Balcani sau războiul din Afganistan.
PROGRAMUL MULTINAȚIONAL PENTRU AVIOANE DE VÂNĂTOARE (MULTINATIONAL FIGHTER PROGRAM-MNFP) / FORȚELE AERIENE EUROPENE PARTICIPANTE LA PROGRAM (EUROPEAN PARTICIPATING AIR FORCES -EPAF)MNFP este un organism multinațional ce a fost format în anul 1975 ca parteneriat între SUA și patru țări europene ce au fost grupate sub denumirea de EPAF (European Participating Air Forces – Belgia, Danemarca, Norvegia, Olanda )
Acesta este practic prima cooperare între SUA și statele aliate din Europa pentru dezvoltarea, producția și modernizarea avioanelor în vederea asigurării eficienței operaționale într-o configurație comună.
MNFP este un parteneriat și nu un program tipic FMS (Foreign Military Sale), unde membrii EPAF au statut de parteneri și nu de cumpărători. MNFP se circumscrie practic politicilor NATO – Smart Defense și UE – Pooling & Sharing de colaborare pentru dezvoltarea capabilităților militare.
Documentul de bază pentru crearea MNFP îl reprezintă MOU (Memorandum of Understanding) semnat în 1975 de către reprezentanții Ministerelor Apărării din statele semnatare.
Aspecte importante reglementate în cadrul MNFP, care , în același timp se constitue și în principalele avantaje ale aderării României la MNFP sunt:
– utilizarea unui set unic de Documentație Tehnică – aceeași documentație este folosită atât de USAF cât și de țările membre EPAF;
– menținerea pe cât posibil a unei configurații unice a avioanelor, sistemelor și subsistemelor;
– obținerea de performanțe la un cost minim pe ciclu de viață;
– împărțirea costurilor aferente programelor de modernizare/upgrade în funcție de numărul de avioane/motoare/sisteme deținute de fiecare țară;
– țările care aderă ulterior la MNFP vor suporta o cotă parte din NRC aferent cercetării/dezvoltării pentru modernizările anterioare (parte ce va fi rambursată statelor deja membre), la care se adaugă costul echipamentelor.Managementul comun presupune stabilirea de către țările membre EPAF și SUA a nevoilor de dezvoltare a configurației avioanelor pe baza experienței acumulate în operații. Odată agreată, noua configurație va fi implementată pe toate avioanele statelor membre MNFP, costul acestei dezvoltări fiind împărțit între state, în funcție de numărul avioanelor din dotare.
Încercările de menținere în stare operațională a avioanelor prin upgradarea softului și configurației acestora, pe cont propriu (la nivel de țară, în afara MNFP) sunt ineficiente fiind mari consumatoare de timp și resurse financiare, precum și generarea de riscuri privind interoperabilitatea în operații comune la nivel NATO.
Pentru menținerea unui nivel de capabilitate semnificativ al avioanelor aflate deja în serviciu, Statele Unite ale Americii împreună cu țările membre EPAF (European Participating Air Forces – Belgia, Danemarca, Norvegia, Portugalia și Olanda) au dezvoltat, la începutul anilor ’90, programul Mid-Life Update (MLU).
Programul Mid-Life Update a inclus următoarele modificări:
– cabină standar F-16 C/D Block 50/52, compatibilă cu sistemele de vedere pe timp de noapte;
– două display-uri multifuncționale color;
– computer modular de misiune;
– radar de control al focului modernizat;
– sistem de navigație hibrid;
– sistem avansat de identificare amic-inamic;
– sistem de management pentru război electronic;
– capabilitate de acroșare a containerelor de cercetare;
– capabilitate de folosire a căștii cu afișaj electronic.
F-16 a executat peste 400.000 de misiuni de luptă în diferite teatre de operații. “Lecțiile învățate” pe parcursul acestor misiuni au reprezentat baza de plecare pentru ajustarea continuă a procedurilor și tacticilor F-16. Forțele Aeriene Române urmează să implementeaze aceste tehnici, tactici și proceduri pentru utilizarea optimă a avionului în mediu tactic.
Este evident că această infuzie de tehnologie și “know how” va avea efecte benefice atât asupra misiunii de apărare a spațiului aerian cât și asupra misiunilor de sprijin a altor categorii de forțe, F-16 punând la dispoziția comandanților capabilități variate pentru executarea unui spectru mult mai larg de misiuni.
În septembrie 2014, primii militari aparținând Forțelor Aeriene au început, la Baza 5 Aeriană de la Monte Real, Portugalia, cursul de trecere pe aeronava multirol. La finalul acestei perioade de pregătire, 88 de militari (piloţi, personal tehnico-ingineresc şi specialişti în planificare), au fost instruiți pentru a fi în măsură să execute întreaga gamă de misiuni specifice aeronavelor F-16.
Pregătirea personalului militar se efectuează în două etape-prima în Portugalia şi a doua în România. Primele şase aeronave (cinci în simplă comandă şi una în dublă) modernizate la standardul F-16 MLU 5.2R, au intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române pe data de 29 septembrie 2016, următoarea serie de trei aeronave F-16 Fighting Falcon (două în simplă comandă și una în dublă) a ajuns în țară pe 15 decembrie 2016, iar ultima serie de trei aeronave de acest tip a sosit în țară în data de 28.09.2017.
Aeronavele au resurse de zbor, în medie de 4500 ore de zbor fiecare, ceea ce înseamnă că perioada de exploatare va fi de minimum 20 de ani, în condiţiile asigurării unui nivel minim 200 de ore de zbor anual pe avion.
F-16 MLU 5.2R În cadrul programului Mid-Life Update au fost modernizate peste 380 de avioane, iar dezvoltarea acestuia continuă. România este cea de a 27-a țară care introduce în serviciu aeronavele F-16 Fighting Falcon, în cadrul programului Peace Carpathian urmând a fi livrate 12 aeronave F-16 MLU în varianta de modernizare M5.2R.
Această versiune include numeroase elemente caracteristice care oferă capabilități similare variantelor Block 50/52 aflate în producție. Aplicarea pachetului de modernizare MLU M5.2 pentru avioanele ce vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române este în curs și se face la uzinele OGMA din Lisabona și la Baza Aeriană 5 Monte Real.
Aeronavele folosesc schema de vopsire Carpathian Ghost, care asigură un camuflaj optim pentru îndeplinirea misiunilor de apărare aeriană în condițiile de mediu specifice României.
Programul de modernizarea MLU 5.2R cuprinde:
– Motorizare F100-PW-220E – control digital;
– Sistem de armament ce permite atacul țintelor terestre cu muniție de precizie atât ziua cât și noaptea;
– Rachete aer-aer cu ghidare IR (AIM-9 M și X ) dar și rachete radar active AMRAAM AIM-120C-7;
– Muniție aer-sol cu ghidare laser / GPS / EO / IR;
– TGP – Sniper pentru identificarea țintelor A/A și identificarea/iluminarea țintelorA/S;
– Sistem de management război electronic ce integrează sistemele de avertizare, autoprotecție și bruiaj electronic;
– Sistem de vedere pe timp de noapte și sisteme de iluminare interioară și exterioară;
– Cască pilot HMCS;
– Sistem de transmitere a datelor Link 16;
– Sistem avansat de identificare amic-inamic;
– Sistem de comunicații securizat.
CARACTERISTICI TEHNICO-TACTICE Anvergura: 9,4 m
Lungimea 15,1 m
Înălțimea: 5,1 m
Suprafața portantă: 27,9 m2
Greutatea gol: 7,4 t
Greutatea în configurație de luptă: 11,5 t
Greutatea maximă la decolare: 17,0 t
Viteza maximă (H=11000m): Mach 2,05 / 2180 km/h
Viteza maximă (H=0m): Mach 1,2 / 1470 km/h
Plafon static: 16700 m
Autonomia (cu rezervoare suplimentare): 4400 km
Instalația de forță: 1 motor Pratt & Whitney F100-PW-220E
Tracțiunea în regim maximal: 6800 kg/f
Tracțiunea în regim de forțaj: 11400 kg/f
ARMAMENT Tun de bord: M61A1 Vulcan, calibru 20 mm, 6țevi, 511 proiectile
Puncte de acroșaj: 2 la vârf de aripă, pentru rachete aer-aer, 6 sub aripi, 3 sub fuselaj, cu o capacitate totală de 7700 kg.
Rachete:
Aer-aer:
6 × AIM-9 Sidewinder
6 × AIM-120 AMRAAM
Aer-sol:
6 × AGM-65 Maverick
Bombe:
4 × Mark 84
8 × Mark 83
