Generalul-locotenent Scott Rice, în vizită la Baza 71 Aeriană cu prilejul desfășurării exercițiului bilateral româno-american DACIAN EAGLE 2018
În data de 22 iunie, Directorul Gărzii Naționale Aeriene a Statelor Unite ale Americii, generalul-locotenent Scott Rice, a efectuat o vizită în Baza 71 Aeriană cu prilejul desfășurării exercițiului bilateral româno-american Dacian Eagle 2018.
Vizita s-a desfășurat în prezența Șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae-Ionel Ciucă și a Șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul de flotilă aeriană Viorel Pană.
Activitatea a constat în desfășurarea unui briefing, pe timpul căruia s-au discutat aspecte legate de desfășurarea exercițiului și de continuarea dezvoltării relațiilor de cooperare și activităților de instruire în comun cu Garda Națională Aeriană a Statelor Unite ale Americii, urmat de vizitarea bazei aeriene de la Câmpia Turzii.
***
În perioada 15 iunie – 15 septembrie 2018, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii se desfăşoară exerciţiul bilateral româno-american DACIAN EAGLE 2018.
La exerciţiu participă aproximativ 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu 6 aeronave MiG-21 LanceR şi 4 elicoptere IAR-330 Puma (SOCAT şi MEDEVAC) aparţinând Bazei 71 Aeriene şi aproximativ 300 de militari americani cu 12 aeronave F-15 şi tehnica de deservire aferentă, aparţinând 131th Expeditionary Fighter Squadron Massachusetts Air National Guard.