20 IULIE – ZIUA AVIAŢIEI ROMÂNE ŞI A FORŢELOR AERIENE (19.07.2017)

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, Statul Major al Forţelor Aeriene organizează o serie de manifestări care se vor desfăşura după următorul program: Joi, 20 iulie 2017, între orele 10.00-11.00, are loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor,  Bucureşti. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare din dotarea Forțelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum și Iacării Acrobați. Miercuri, 19 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor,  se vor desfășura antrenamente de zbor la care vor lua parte militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române, dar şi din dotarea Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informaţii. În perioada 18 iulie – 30 septembrie, între orele 9.00-16.00, Muzeul Național al Aviației Române organizează expoziţia „Aeronautica română în timpul marilor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz”. Expoziția cuprinde fotografii, documente și obiecte reprezentative, iar vizitatorii vor putea afla amănunte despre eroii aeronauticii și faptele lor. Toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene vor sărbători evenimentul prin ceremonii militare şi religioase, concursuri sportive, simpozioane şi activităţi specifice tradiţiei militare

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top