Autoevaluarea activității pe anul 2016 (27.01.2017)

Joi, 26 ianuarie, la Statul Major al Forțelor Aeriene a avut loc ședința de autoevaluare a activității structurii în anul 2016, în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș și a șefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă. ”Forţele Aeriene şi-au intensificat eforturile pentru adaptarea la cerinţele actuale, apărarea spaţiului aerian al României şi a spaţiului comun al NATO, executării misiunilor şi îndeplinirii angajamentelor internaţionale asumate”, a spus șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-locotenent Laurian Anastasof. Șeful SMFA a precizat că obiectivele vor fi avute în vedere și în acest an, când va continua procesul de restructurare şi modernizare a Forţelor Aeriene, în concordanţă cu prevederile Programului de transformare, dezvoltare şi înzestrare a Armatei României până în anul 2027 şi în perspectivă şi ale Directivei de planificare a apărării. Ministrul apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș, a declarat că România, fiind ţară de graniţă pentru Uniunea Europeană şi pentru NATO, are responsabilităţi mai mari. ”Din această perspectivă, prin programul Avion multirol al Forţelor Aeriene nu a fost făcută o simplă achiziţie, ci a reprezentat realizarea unei capabilităţi militare”, a apreciat ministrul apărării. De asemenea, ministrul Leș a făcut cunoscut că se urmărește o mai bună prioritizare a programelor de înzestrare ce vizează Forţele Aeriene pentru a avea un echilibru între programele începute şi derularea altora noi. ”Asigurarea capacităţii de descurajare credibilă şi apărare a spaţiului aerian, continuarea modernizării şi dezvoltării infrastructurii aerodromurilor, îndeplinirea angajamentelor asumate de România în relaţia NATO, UE  şi partenerii aliaţi rămân obiectivele majore ce privesc Forţele Aeriene.  Avem în vedere şi avansarea direcţiilor de acţiune pentru achiziţia celei de-a doua escadrile de aparate F-16”, a concluzionat ministrul apărării naționale.

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top