Un detaşament al Forţelor Aeriene Române, format din 22 de militari, piloţi, personal tehnico-ingineresc şi specialişti în planificare şi o aeronavă de transport C-27J Spartan aparţinând Bazei 90 Transport Aerian, au participat, în perioada 15-26 iunie a.c., la exerciţiul multinaţional „European Air Transport Training 15”, care se va desfăşura la Baza 11 Aeriană din Beja, Portugalia sub coordonarea EDA (European Defence Agency) şi EATC (European Air Transport Command)
La exerciţiu au participat aproximativ 2500 de militari din 11 ţări europene (România, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Lituania, Marea Britanie Olanda, Portugalia şi Suedia) cu 15 aeronave de transport de tip C-130 Hercules, C-160 Transall, C-295 Casa, C-235, AWACS, P-3 Orion şi C-27J Spartan, aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon şi elicoptere EH-101.
Obiectivul principal al exerciţiului a constat în exersarea şi consolidarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor pentru executarea misiunilor de transport aerian ziua şi noaptea, zbor la mică înălţime, aterizarea pe piste scurte, coordonarea acţiunilor aeriene cu cele ale forţelor terestre, reacţia echipajelor la ameninţări sol-aer şi aer-aer, precum şi schimbul de experienţă privind executarea mentenanţei aeronavelor în echipe multinaţionale.