Forţele Aeriene Române vă invită, sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 10.00, pe Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu–Bucureşti la Bucharest International Airshow 2015.
Pe timpul activităţii, veţi putea urmări zboruri demonstrative, individual şi în formaţie, exerciţii tactice de poliţie aeriană şi de sprijin al desantului aerian executate cu aeronavele: MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, C-27 J Spartan, AN-30, C-130 Hercules, IAR-330, IAR-316B, IAK-52.
Forţele Aeriene Americane, Forţele Aeriene Portugheze sunt invitaţi speciali şi vor participa în demonstraţie aeriană cu aeronave de tip A-10 Thunderboldt şi F-16 Fighting Falcon.
În programul evenimentului sunt incluse expoziţii statice cu aeronavele MiG-21 LanceR, A-10 Thunderboldt, IAR-99 Şoim, IAR-330 Puma, C-27 J Spartan, replica avionului „Vlaicu II”, sistemul de rachete sol-aer HAWK, radarul TPS-79R, stand cu oferta educaţională.
Vă aşteptăm la cel mai mare show aerian din Romania!