În perioada 05-08 noiembrie 2012, Brigada 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu” a organizat şi desfăşurat primele trageri reale cu sistemele de rachete sol-aer HAWK PIP III R în Poligonul de Trageri Sol-Aer „General de brigadă Ion Bungescu” din Capu Midia.
Sistemul de rachete HAWK este destinat să asigure apărarea aeriană cu baza la sol a unor obiective cheie împotriva atacurilor cu avioane pilotate şi fără pilot, a rachetelor de croazieră şi cu alte vehicule aeriene ce evoluează la înălţimi mici şi medii.