Prima misiune a grupului EOD în Afganistan

În data de 24 august 2010, a avut loc, în cadrul Regimentului 70 Geniu Aviaţie, ceremonia de sosire a celei de a doua echipe EOD participante la misiunile din Afganistan. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, general-maior dr. Ion-Aurel STANCIU, care le-a urat „bun venit” militarilor şi le-a mulţumit pentru curajul şi profesionalismul de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor.

IMG_0725În perioada ianuarie-august 2010, detaşamentul EOD comandat de plutonier adjutant Munteanu Florin, având în subordine pe plutonierul major Alixandru Gabriel, plutonierul Iosub Fănuţă, plutonierul Mincu Valentin, maistrul militar cls. a III-a Iordache Gheorghiţă şi maistrul militar cls. a IV-a Filipoiu Mihail, a participat în teatrul de operaţii din Afganistan (Zabul), în cadrul misiunii ISAF.

Cele şapte luni petrecute departe de ţară şi de cei dragi au constituit pentru militari un prilej de a-şi demonstra aptitudinile şi pregătirea profesională, în condiţiile în care provocările nu au fost puţine şi capacităţile le-au fost puse la încercare de nenumărate ori. Faptul că au acţionat în comun cu entităţi de acelaşi eşalon din armatele statelor aliate în peste 50 de misiuni specifice, dintre care cele mai importante au fost intervenţia la muniţii neexplodate şi participarea alături de forţele U.S.A. Navy la neutralizarea dispozitivelor improvizate, arată încă o dată că amplul şi complexul proces de operaţionalizare a grupului EOD din Forţele Aeriene s-a desfăşurat cu succes.


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top