Căpitan-comandorul Titiana a decedat (08.12.2014)

Căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, unul dintre cei doi militari răniţi în urma accidentului aviatic produs la sfârşitul lunii noiembrie, a decedat luni, 8 decembrie, în jurul orei 12.30, la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti.
Militarul, aflat în stare gravă după prăbuşirea elicopterului, a fost operat de mai multe ori, prognosticul stării sale de sănătate fiind însă în permanenţă rezervat.
Căpitan-comandorul Titiana, în vârstă de 46 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Era pilot instructor clasa I pe aeronava IAR 330, îndeplinea funcţia de comandant patrulă la Escadrila 713 Elicoptere din Baza 71 Aeriană şi avea la activ 1.300 de ore de zbor.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii militarului şi este alături de familia îndurerată.
Marţi, 9 decembrie, de la ora 8.30, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare a căpitan-comandorului Corneliu-Gabriel Titiana.

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top