Comandantul Bazei 95 Aeriană

Comandor Lucian MICHINICI îndeplinește în prezent funcția de comandant al Bazei 95 Aeriană din Bacău.

Date personale

Născut la 23 februarie 1981 în București, comandor Michinici Lucian a absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” în 1999 și Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” în 2003, obținând calificarea de pilot militar.

Și-a continuat perfecționarea profesională prin absolvirea Colegiului de Comandă și Stat Major din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, precum și a numeroase cursuri postuniversitare și de specializare în domeniile conducerii strategice, managementului resurselor de apărare, planificării operațiilor aeriene, operațiilor speciale, siguranței zborului și instruirii personalului navigant, atât în țară, cât și în instituții NATO din străinătate. În domeniul studiilor civile, a absolvit cursul postuniversitar de perfecționare în specializarea conducere, management organizațional și logistic din cadrul Universității Tehnice de Construcții București.

Pe parcursul carierei militare a îndeplinit funcții de pilot și pilot șef, instructor pentru securitatea zborului în cadrul Bazei 90 Transport Aerian, ofițer specialist (birou investigații tehnice evenimente de aviație) secția siguranță aeronautică, șef birou (evidența zbor și instrucție prin simulare) secția instrucție aviație în cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene, comandant al Escadrilei 952 Elicoptere din cadrul Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”,  locțiitor pentru operații și planificare al șefului de stat major din cadrul Comandamentului Componentei Aeriene și locțiitor al comandantului Bazei 57 Aeriană.

Are la activ peste 1000 de ore de zbor, acumulate pe aeronavele IAK-52, L-29 Delfin, AN-24, AN-26, AN-30, C-130 Hercules, C-27J Spartan, precum și pe elicopterele IAR-330 SOCAT și IAR-330L, fiind pilot instructor calificat pe IAR-330 SOCAT.

A participat la planificarea, organizarea și executarea a numeroase exerciții și operații naționale și multinaționale, dobândind o vastă experiență în cooperarea cu structurile NATO și partenere. Experiența sa internațională include activități de planificare operațională, consiliere și conducere a misiunilor multinaționale, contribuind la consolidarea interoperabilității și a cooperării aliate.

Comandorul Lucian Michinici este căsătorit și are două fiice.

FUNCȚII ÎNDEPLINITE

iunie 2026 – prezent: Comandant, Baza 95 Aeriană, Bacău;

martie 2026 – iunie 2026: împuternicit comandant, Baza 95 Aeriană, Bacău ;

2025 – martie 2026: împuternicit locțiitor comandant, Baza 57 Aeriană, Mihail Kogălniceanu ;

2022 – 2025: Locțiitor pentru operații și planificare al șefului de stat major, Comandamentul Componentei Aeriene, Moara Vlăsiei ;

2021 – 2022: împuternicit Șef al operațiilor, Componenta Operațională Aerienă, Moara Vlăsiei ;

2017 – 2021: Comandant escadrilă, Escadrila 952 Elicoptere, Baza 95 Aeriană, Bacău;

2016 – 2017: Șef birou, Biroul evidență zbor și Instrucție prin simulare, Secția Instrucție aviație, Statul Major al Forțelor Aeriene, București;

2015 – 2016: Ofițer specialist, Birou investigații tehnice evenimente de aviație, Secția Siguranța Zborului, Statul Major al Forțelor Aeriene, București;

2013 – 2015: Cursant, Facultatea de Comandă și Stat Major, Universitatea Națională de Apărare, București;

2011 – 2013: Instructor siguranța zborului, Escadrila 902 Transport Operațional și AeroFotogrammetrie Aeriană, Baza 90 Transport Aerian, Otopeni;

2009 – 2011: Pilot-șef, Escadrila 902 Transport Operațional și AeroFotogrammetrie Aeriană, Baza 90 Transport Aerian, Otopeni;

2004 – 2009: Pilot și pilot-șef, Escadrila 904 Elicoptere, Baza 90 Transport Aerian, Otopeni;

2004: Pilot, Escadrila 611 Elicoptere, Baza 61 Elicoptere, Titu.

________________________________________

AVANSĂRI ÎN GRAD:

2021: Comandor (av.)

2017: Căpitan-comandor (av.)

2013: Locotenent-comandor (av.)

2009: Căpitan (av.)

2005: Locotenent (av.)

2003: Sublocotenent (av.)

STUDII ȘI FORMARE PROFESIONALĂ:

2023: Curs postuniversitar de perfecționare ,,Conducere strategică”, Universitatea Națională de Apărare, București;

2023: Curs de Supraviețuire, evitarea inamicului, rezistență în captivitate și extracție (SERE, Nivel B) pentru personalul navigant, Școala de instruire interarme a Forțelor Aeriene, Boboc;

2021: Curs de inițiere a instructorilor de zbor, Școala de Aplicație a Forțelor Aeriene, Boboc;

2020: Curs de inițiere pentru supraviețuirea pe apă pentru personalul Navigant (WSIC), Școala de Aplicație a Forțelor Aeriene, Boboc;

2019: Curs postuniversitar de conducere ,,Managementul resurselor de apărare pentru personalul de conducere”, Departamentul regional de studii pentru Managementul Resurselor de Apărare, Brașov;

2019: Curs NATO de planificare a operațiilor aeriene pentru forțe speciale (SOAPC), Școala NATO pentru Operații Speciale, Mons, Belgia;

2018: Curs NATO pentru Grupul de Operații Aeriene pentru Forțe Speciale (SOATG), Școala NATO pentru Operații Speciale, Mons, Belgia;

2017: Curs intensiv de limbă engleză, nivel mediu-avansat, Universitatea Națională de Apărare, București;

2016: Curs de management al conflictelor și negociere, Universitatea Națională de Apărare, București;

2016: Curs privind Politica de Securitate și Apărare Comună, Universitatea Națională de Apărare, București;

2016: Curs de introducere în NATO, Universitatea Națională de Apărare, București;

2013 – 2015: Program de studii universitare de master/specializarea Conducere Interarme Forțe aeriene, arma aviație naviganți, domeniul științe militare, Facultatea de Comandă și Stat Major, Universitatea Națională de Apărare, București;

2011: Curs de siguranța zborului, Școala de Aplicație a Forțelor Aeriene, Boboc;

2011: Curs de ofițer de stat major tip brigadă (BSOC), Departamentul Managementul crizelor și operații multinaționale, Universitatea Națională de Apărare, București;

2008: Programul de Leadership Tactic (TLP) – Curs de standardizare în misiunile naționale întrunite de căutare și salvare CSAR (Căutare și Salvare în Luptă), Florennes, Belgia;

2006: Curs postuniversitar de perfecționare ,,Conducere și management organizațional și logistic”, Universitatea Tehnică de Construcții, București;

2004: Curs avansat pentru ofițeri de aviație naviganți, Școala de Aplicație a Forțelor Aeriene, Boboc;

2003: Academia Forțelor Aeriene, Brașov.

DECORAȚII ȘI DISTINCȚII PRINCIPALE:

Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării

Emblema de Onoare a Comandamentului Forțelor Întrunite

Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene

Emblema de Onoare a Forțelor Terestre

Emblema de Onoare a Forțelor Navale

Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 și 20 de ani de activitate

Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României”, clasa a II-a

Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României”, clasa a III-a

LIMBI STRĂINE:

Engleză

ComandorMichinici LucianShare

Sari la conținut login