În cadrul reorganizărilor care au avut loc în C.A.A.T., în perioada 1976-1978, s-au produs schimbări de esenţă în structura comandamentului trupelor de artilerie şi rachete sol-aer. În acest sens, au fost înfiinţate Biroul de operaţii-cercetare şi Secţia de trageri sol-aer. De asemenea, au fost reorganizate Biroul de pregătire de luptă, Secţia de exploatare tehnică de artilerie şi rachete sol-aer, precum şi Biroul de documente secrete.

Pentru a da greutate funcţională şi autoritate regulamentară Secţiei de trageri sol-aer, funcţia de şef al acestei secţii a fost ridicată la nivelul de locţiitor al comandantului. În consecinţă, printre atribuţiile respectivei secţii au fost trecute rezolvarea tuturor aspectelor legate de dezvoltarea poligonului Capu Midia, planificarea şi asigurarea tragerilor sol-aer şi navale cu rachetele, artileria şi mitralierele antiaeriene, cu aviaţia de bombardament, tragerile experimentale şi de omologare a tehnicii noi, muniţiei şi rachetelor, precum şi planificarea şi conducerea tragerilor executate de trupele române în poligoanele din străinătate.

Această coordonare a activităţilor din poligon a fost exercitată asupra unităţilor de profil din întreaga Armată Română, inclusiv celor din Ministerul de Interne, din Securitate şi din Gărzile Patriotice. Aşa cum avea să se dovedească în anii următori, s-au putut elabora concepţii de înzestrare, instrucţie, învăţământ şi, în general, de dezvoltare a artileriei şi rachetelor sol-aer în mod unitar, rezolvându-se raţional şi echilibrat problemele complexe ce se ridicau pentru armă în această perioadă. Spre exemplu, şeful apărării aeriene a forţelor terestre, generalul-locotenent Laurenţiu Cupşa, iar în perioada 1978-1983 colonelul Florea Drăghici şi, apoi, gl.mr. Valentin Niţescu în perioada 1983-1992, au fost şi locţiitori ai comandantului Apărării Aeriene a Teritoriului, funcţie care-i implica în problemele de decizie majore pentru evoluţia viitoare a artileriei şi rachetelor sol-aer din compunerea forţelor terestre.

Poligonul Capu Midia, prin condiţiile grele de cazare şi hrănire a efectivelor oferite şi prin atmosfera de campanie, a constituit o adevărată şcoală atât pentru cadre, cât şi pentru militarii aduşi aici în vederea susţinerii probei de foc a confruntării cu ţintele aeriene. Atât activităţile de îmbarcare-debarcare a tehnicii de luptă, în cea mai mare parte pe calea ferată, transportul pe roţi, cât, mai ales, executarea tragerilor sol-aer în condiţii din ce în ce mai complexe, au reprezentat tot atâtea prilejuri de călire fizică şi psihică a personalului. Din acest punct de vedere, în perioada 1970-1979, prin poligonul de trageri sol-aer au trecut toate marile unităţi, unităţile şi subunităţile de artilerie şi rachete sol-aer, toate promoţiile de absolvenţi ale şcolilor militare de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, dar şi fiecare contingent de militari în termen. Au fost convocaţi, de asemenea, pentru a repeta unele probleme de tragere şi rezervişti, cadre militare sau gradaţi şi soldaţi, experienţa poligonului asigurând menţinerea deprinderilor practice de lucru la tehnica de luptă din înzestrare.

La jumătatea anilor 1980, s-a luat în considerare constituirea unui al doilea aliniament de apărare a Capitalei. Este motivul pentru care, începând cu anul 1986, a intrat în dotare sistemul „Neva“. Aceste rachete, cu bătaie apropiată, au fost repartizate nou-înfiinţatului Regiment 17.

Dezvoltarea apărării antiaeriene a trupelor terestre şi-a atins maturitatea în anii 1980, când în compunerea a trei dintre cele patru armate române se afla câte un regiment de rachete antiaeriene, astfel: R.48 R.A.A. la Armata 1, R.51 R.A.A. la Armata 3 şi R.53 R.A.A. la Armata 2. Toate aceste unităţi aveau în înzestrare sisteme KUB. În sfârşit, la 26 mai 1989, a fost înfiinţat Regimentul 50 R.A.A. în subordinea Armatei 4, fiind înzestrat cu rachete Osa-AKM.

Şi sistemul naţional de radiolocaţie a trecut într-o etapă superioară de dezvoltare în anii 1980. Începând cu a doua jumătate a acestui deceniu, au fost introduse în înzestrare noi tipuri de staţii de radiolocaţie: P-37, OBORONA-14, NUR-32, ST-68U, NUR-32M şi P-18. Acestora li s-au adăugat complexele 5N-87 şi P14F şi radioaltimetrele PRV-13, PRV-17 şi NUR-41. În plus, a mai fost importată aparatură de automatizare (din sistemul automatizat de conducere) de tipul VOZDUH-1M şi DUNAEŢ. Prin aceste investiţii, efectivele celor două brigăzi radiotehnice din subordinea C.A.A.T. s-au dublat, în comparaţie cu deceniul anterior. De asemenea, sistemul naţional de radiolocaţie şi-a sporit mult eficienţa, prin punerea bazelor automatizării conducerii şi a procesului de centralizare, interpretare şi transmiterii a datelor.

În concluzie, structurile care aveau ca misiune apărarea spaţiului aerian al României (C.A.A.T., C.Av.M. şi unităţile de artilerie şi rachete antiaeriene ale trupelor de uscat) reprezentau o forţă în anii 1980. Către sfârşitul acestui deceniu Armata Română putea angaja, într-un război aerian şi aero-terestru, cinci regimente de aviaţie de vânătoare, două regimente de vânătoare-bombardament, un regiment de aviaţie de transport, şase regimente de elicoptere, patru regimente de paraşutişti, o brigadă şi zece regimente de rachete sol-aer, echivalentul a cinci brigăzi de artilerie antiaeriană şi tehnica de monitorizare şi coordonare a două brigăzi de radiolocaţie.