În noua etapă de luptă din al Doilea Război Mondial, Armata Română a luptat din nou, dincolo de frontierele naţionale, de data aceasta alături de Naţiunile Aliate, în vest, pe teritoriul Ungariei şi al Cehoslovaciei. În lupta împotriva armatelor germane şi ungare de pe teritoriul maghiar, între 8 şi 30 octombrie 1944, C.1.A.R. şi-a desfăşurat acţiunile în cadrul Operaţiei Debreţin, iar după această dată până la 20 decembrie 1944, în cadrul Operaţiei Budapesta.

Aşadar, începând cu 25 octombrie 1944, C.1.A.R. a continuat acţiunile aeriene pe teritoriul Ungariei, în exclusivitate în sprijinul Armatelor 27 şi 40 Sovietice şi al Armatei 4 Române şi cu avioane de legătură la ambele armate române.

În Ungaria, numărul cel mai mare de misiuni aeriene au fost executate pentru sprijinul nemijlocit al trupelor terestre româno-sovietice, lovirea bateriilor de artilerie inamice, recunoaşteri şi observare aeriană. Misiunile marii unităţi aeronautice române au avut un pronunţat caracter de cooperare la nivel operativ şi îndeosebi tactic, deoarece comandamentul sovietic cerea mai ales lovituri executate de aviaţia de bombardament şi asalt pentru neutralizarea trupelor terestre ale inamicului din contact nemijlocit cu cele române sau sovietice. C.1.A.R. a primit ordine de la Armata 5 Aeriană Sovietică şi Armatele 27 şi 40 Sovietice şi a avut ca prime misiuni atacul terenurilor de aviaţie din regiunea de la sud-vest de Budapesta, cu executare în subordinea directă a Armatei 5 Aeriene Sovietice şi sprijinul aerian al operaţiunilor Armatelor 27 şi 40 Sovietice.

S-au mai executat recunoaşteri în adâncimea strategică, pentru a determina dispozitivul aerian şi antiaerian inamic, precum şi circulaţia pe comunicaţiile terestre şi de pe Dunăre, recunoaşteri tactice în raionul armatelor terestre româno-sovietice. Începând cu data de 8 octombrie 1944, după declanşarea Operaţiei Debreţin, unităţile române de aviaţie au luptat cu toate forţele în sprijinul Armatelor 4 Română şi 27 Sovietică, care acţionau pe teritoriul Ungariei, iar către sfârşitul lunii, în sprijinul Armatei 40 Sovietice.

La 20 octombrie 1944, Armata 5 Aeriană Sovietică a fixat axul de deplasare al C.1.A.R. pe direcţia Satu Mare-Nyregyhaza. Cele mai grele misiuni executate din ultima decadă a lunii octombrie şi până la 17 noiembrie 1944 au fost misiunile de recunoaştere executate la vest de Tisa, pentru a determina noile poziţii sau aliniamente de apărare organizate de inamic, circulaţia pe comunicaţii şi dispozitivele artileriei terestre şi antiaeriene ale acesteia. Dislocarea unităţilor de aeronautică dincolo de munţi a fost hotărâtă la 3 noiembrie 1944. S-au stabilit noi terenuri de aterizare în zona Oradea – Turkeve.

Au fost asociate unităţi şi subunităţi antiaeriene şi pentru forţele terestre. În ceea ce priveşte artileria anti­aeriană română alocată C.1.A.R. sau Armatei 5 Aeriene Sovietice, ea a fost gândită pentru a fi eficientă în apărarea aeriană activă, pentru a interzice acţiunile aeriene ale inamicului aerian german şi maghiar, precum şi pentru protejarea intereselor proprii, în special, pentru asigurarea aerodromurilor. Apărarea aeriană pasivă română nu va fi folosită dincolo de teritoriul naţional, ea rămânând în stare de funcţionare pentru apărarea spaţiului aerian naţional. În data de 10 octombrie 1944, în luptele de pe şoseaua Racozifalva, s-a jerfit slt. art. Nicolae Vrânceanu, şef de promoţie al Şcolii Militare de Ofiţeri de Artilerie Antiaeriană.

După 3 noiembrie 1944, formaţiile române ale aviaţiei de vânătoare şi bombardament au acţionat în zona Hatvan-Komarom-Szekesfehervar-Budapesta, în ofensivă către capitala maghiară, iar aviaţia de informaţie a executat misiuni în folosul grupării de la aripa dreaptă a frontului, care a atacat spre Miskolc. Bombardamentul greu de pe aerodromul Oradea şi restul unităţilor de la Turkeve au desfăşurat recunoaşteri adânci strategice pentru a determina dispozitivul aerian şi antiaerian inamic, precum şi circulaţia pe comunicaţiile terestre şi pe Dunăre. După identificarea aerodromurilor inamice, atacul aerian asupra acestora a fost misiunea permanentă a Corpului 1 Aerian Român. Începând cu 22 noiembrie 1944, C.1.A.R. a declanşat bombardarea aerodromurilor din apropierea Budapestei şi a celui de la Szekesfehervar, înfruntând focul puternic al artileriei antiaeriene germane şi maghiare pe întreg traiectul, în special în localităţile importante de pe teritoriul Ungariei. Ploile intermitente, ceaţa şi plafonul jos al norilor, care au durat până la 20 decembrie 1944, au făcut imposibile decolarea şi zborul aparatelor. Cu toate acestea, C.1.A.R. şi-a îndeplinit misiunea, intervenind în sprijinul Armatei 27 Sovietice, puternic lovită pe valea râului Sajo. Deşi aerodromurile erau impracticabile, avioane de asalt şi de vânătoare române au acţionat începând cu data de 11 decembrie 1944. Aceste dificultăţi au fost depăşite prin măiestria piloţilor români care, în perioada 12-15 decembrie 1944, au folosit la maximum intervalele de timp favorabile zborului, îndeplinindu-şi cu succes misiunile, uşurând sarcina Armatei 27 Sovietice, care s-a apropiat de frontiera ungaro-cehoslovacă. Cpt. av. (r) Constantin Cantacuzino şi adj. stagiar Iosif Moraru din Grupul 9 Vt. au fost citaţi prin ordin de zi pe corpul aerian „pentru abnegaţie, curaj şi spirit de sacrificiu dovedit în zilele de 12, 13, 14 decembrie 1944 când, în condiţii deosebit de grele, au executat misiuni la inamic, de pe aerodromul Turkeve, care era complet inundat“.

Acoperirea antiaeriană a spatelui armatelor de operaţii române şi sovietice a fost asigurată, în această etapă de luptă, de Brigăzile 1 şi 2 Artilerie Antiaeriană, dispuse încă în ţară, în Transilvania şi Banat, C.1.A.R. păstrând în continuare un regiment de artilerie antiaeriană. Pentru luptele din Ungaria, Armatele 1 şi 4 Române au primit câte un divizion corp aparte de artilerie antiaeriană. La 1 ianuarie 1945, a fost înfiinţată Divizia 1 Artilerie Antiaeriană (prima din România, iar primul ei comandant a fost col. Horia Roman; avea în compunere Brigăzile 1 şi 2 Artilerie Antiaeriană), pentru a acoperi cu trei regimente aerodromurile utilizate de aviaţia sovietică în Ungaria şi trecerile peste Tisa de la Szolnok, iar cu două regimente Banatul românesc.

O bogată activitate a executat C.1.A.R. în zona Budapesta, cu toate categoriile de aviaţie din dotare. La 12 ianuarie 1945, a început marea ofensivă sovietică de la nord de Carpaţi (Vistula – Oder), concomitent cu ofensiva armatelor româno-sovietice de la aripa dreaptă a Frontului 2 Ucrainean, ce au acţionat pe teritoriul Cehoslovaciei. C.1.A.R. a primit misiunea de sprijin al Armatei 27 Sovietice şi de atac al podurilor de peste Dunăre din centrul Budapestei.

În context, misiunea de bombardament din 13 ianuarie 1945, de la Budapesta, asupra podurilor de peste Dunăre (Podul Elisabeta lovit cu patru bombe în plin; Podul cu Lanţuri lovit cu două bombe în plin), a stopat rezistenţa înverşunată a adversarului, a fost una de sacrificiu: numai iscusinţa piloţilor români, experienţa de război şi competenţa conducătorului de formaţie în zbor, lt.av. Mircea T. Bădulescu, au făcut ca cele unsprezece echipaje de bombardament în picaj trimise în misiune să fie salvate de la moarte sigură. Aliaţii (aviaţiile americană, engleză şi sovietică) nu au putut rezolva această acţiune militară, deşi încercaseră în repetate rânduri, aşa că sovieticii au scos castanele din foc, aşa cum se mai întâmplase la Oarba de Mureş, cu mâna altora, în acest caz prin escadrilele de bombardament ale C.1.A.R.. De altfel, generalul Selesniov a declarat textual: „Cine loveşte podul devine erou al Uniunii Sovietice“. Sovieticii au lipsit însă de bucuria reuşitei echipajele româneşti, nefiind vorba de recunoaştere printr-o medalie a Uniunii Sovietice, ci mai mult, şi la fel de perfid, în seara zilei de 15 ianuarie 1945, cu două zile înainte de cucerirea completă a Pestei, Corpul 7 Armată Român, care contribuise decisiv la zdrobirea adversarului germano-maghiar din capitala Ungariei, a fost scos din dispozitiv şi trimis pe frontul din Cehoslovacia.

Dând un exemplu personal, în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 1944, comandantul C.1.A.R. a mers la biserica din Turkeve cu o parte dintre ofiţerii aviatori. Primarul oraşului a mulţumit cu acest prilej pentru bunăvoinţa arătată şi a îndemnat populaţia să-şi dea tot concursul Armatei Române. De altfel, C.1.A.R. i-au fost adresate scrisori de mulţumire din partea comandantului Armatei 27 Sovietice şi a comandantului Armatei 5 Aeriene Sovietice pentru acţiunile militare, şi din partea preşedintelui Comitetului Interimar Provizoriu al oraşului Turkeve, a profesorilor şi elevilor din oraş, pentru sprijinul acordat la deschiderea bisericii şi şcolilor. Numai în luna decembrie, serviciul medical al C.1.A.R. a acordat asistenţă medicală gratuită pentru 400 de bolnavi din rândurile localnicilor din Turkeve. În spiritul colaborării, membrii corpului didactic al liceului din Miskolc au participat la funeraliile adj. av. Vasile Scripcariu (talentat artist plastic şi corespondent de război), căzut în luptele pentru eliberarea oraşului, angajându-se, în scrisoarea datată 25 ianuarie 1945 şi adresată C.1.A.R. să îngrijească mormântul eroului „pentru adâncirea relaţiilor de prietenie dintre poporul român şi poporul maghiar“.

Pe teritoriul Ungariei, C.1.A.R. a acţionat cu 15 escadrile, 174 de avioane şi un efectiv de 2.907 de militari aviatori şi 7.004 militari artilerişti, 34 de baterii de artilerie antiaeriană cu 217 tunuri şi 12 proiectoare. Bilanţul activităţii C.1.A.R. a fost: 612 misiuni executate, 805 ieşiri-avion, 1.335 de ore de zbor, 71,5 tone bombe lansate, 9.199 tone de muniţie trasă de diferite calibre, 205 tone de combustibil consumat, 14 tone de ulei consumat, având ca rezultate distrugerea celor 2 poduri, a 21 de autovehicule, 3 trenuri, 5 gări lovite, 1 baterie antiaeriană, 2 aerodromuri. Am pierdut la datorie 11 cadre şi 13 avioane.