Bombardamentele anglo-americane asupra României din perioada 4 aprilie – 18 august 1944 au vizat în plan politic scoaterea României din războiul acesteia alături de forţele Axei, iar în plan militar „deschiderea“ Porţii Focşanilor pentru penetrarea Armatei Roşii în Câmpia Dunării şi în Balcani. Durata bombardamentelor, intensitatea şi forţa lor distructivă, tehnicile şi metodele de bombardare (ziua, noaptea, în „releu“ etc.), atacarea populaţiei civile ş.a. probează, fără tăgadă, caracterul dur al acestor acţiuni militare.

Potrivit informaţiilor culese de organele specializate, în momentul declanşării bombardamentelor anglo-americane la 4 aprilie 1944 şi ulterior, în luna mai, inamicul aerian sovietic cuprindea în principal trei mari armate aeriene dislocate pe frontul Mării Negre, al Basarabiei şi Moldovei, cu direcţia de acţiune de la Sud la Nord, astfel: 1) Armata 8 Aeriană (circa 10 terenuri, 500 de avioane); 2) Armata 17 Aeriană (circa 1.170 de avioane); 3) Armata 5 Aeriană (circa 1.270 de avioane).

Încă din septembrie 1943, după ocuparea sudului Italiei de către anglo-americani, Flota 15 Aeriană Americană (comandant gl. Nathan Twining), având bazele în regiunea Foggia (sudul Italiei), a primit de la Comandamentul Suprem Aliat din Mediterana al Forţelor Aeriene Strategice din Mediterana (M.A.S.A.F.) misiunea să distrugă zona petroliferă din România. Numărul de avioane aliate dislocate în sudul Italiei a fost apreciat la circa 2.000 de bombardiere grele tip B 24 Liberator şi B 17 Fortress, 500-600 de bombardiere mijlocii tip B 26 Marrauder, B 25 Mitchell, A 20 Havoch, 2.000 de avioane de vânătoare P 38 Lightning, P 51 Mustang, P 47 Thunderbolt.

Cele mai mari bombardamente americane asupra zonelor sensibile Bucureşti şi Ploieşti din lunile aprilie-mai 1944 (din totalul de 16 raiduri aeriene asupra a 12 localităţi) au fost la 4 şi 5 aprilie 1944. În 4 aprilie 1944, ora 13.45, circa 170 de bombardiere tip Liberator B 24 au atacat nord-vestul Capitalei, cu scopul de a distruge reţeaua feroviară, triajul, atelierele C.F.R. şi Gara de Nord, bombardându-le de la mare înălţime (6.500-7.000 m) în „covor de bombe“. Aviaţia de vânătoare româno-germană a opus o puternică rezistenţă, atacând valurile de bombardiere americane, apropiindu-se uneori până la 20-30 m de inamic. Au fost doborâte 11 avioane B 24 Liberator şi capturaţi 45 de prizonieri – 21 de ofiţeri şi 24 de subofiţeri. Atacul a produs peste 2.500 de victime în rândurile populaţiei civile.

La 5 aprilie 1944, 200 de bombardiere B 24 Liberator şi B 17 Flying Fortress au atacat, în cinci valuri succesive eşalonate pe înălţime, oraşul Ploieşti – zona Gării Ploieşti, a Triajului Gării şi a rafinăriei Astra Română, numărul avioanelor inamice doborâte fiind 15, iar a prizonierilor capturaţi 77, din care 30 de ofiţeri şi 47 de subofiţeri.

Elementul de noutate al lunii mai 1944 l-au constituit bombardamentele nocturne efectuate de aviaţia britanică – trei atacuri asupra Capitalei (3/4, 6/7 şi 7/8 mai 1944), cu scop preponderent demoralizator asupra populaţiei.

După o perioadă de relativă acalmie, activitatea aeriană a aviaţiei anglo-americane desfăşurată asupra teritoriului României în cursul lunilor iunie şi iulie 1944 a continuat cu intensitate sporită, atingând apogeul în luna iunie. Au fost efectuate în această perioadă 23 de raiduri (incursiuni) aeriene, cu o intensitate lunară de 10-12 raiduri de zi şi 4 raiduri de noapte asupra a 14 localităţi. Acum, noutatea a fost desfăşurarea „raidurilor releu“ (shuttle raids), executate de formaţiile decolate de pe bazele din sudul Italiei, survolând spaţiul aerian al României (zona petroliferă Ploieşti – Prahova şi Capitala), cu aterizare pe aerodromurile de la Poltava, Mirgorod şi Piriatin, zona de sud-est a Kievului.

În luna august 1944, raidurile forţelor anglo-americane au continuat cu aceeaşi intensitate. Au fost efectuate 11 raiduri (incursiuni) aeriene, din care 9 de zi şi 2 de noapte, în cadrul cărora s-au desfăşurat 17 atacuri (lovituri) asupra a 9 localităţi. Oraşul Ploieşti a fost bombardat de şase ori, Câmpina de două ori. Aviaţia sovietică a efectuat trei atacuri nocturne, lăsând bombe asupra localităţilor Brăila (10/11 august), Pechea-Galaţi (16/17 august) şi Ismail, Isaccea, Constanţa (19/20 august). Ultimele bombardamente anglo-americane asupra zonei Ploieşti-Prahova au fost spre sfârşitul perioadei, în zilele de 17, 18, 19 august 1944. Acestea au fost bombardamente cu forţe aeriene masive (700 de avioane de bombardament şi vânătoare la 17 august 1944, circa 800 la 18 august 1944), similare unor „ciocane de foc“ puternice ale artileriei terestre, premergătoare, de regulă, acţiunilor militare ofensive. În fapt, aceste bombardamente au premers declanşarea ofensivei sovietice pe frontul Iaşi-Chişinău din 20 august 1944.

Forţele de aviaţie de vânătoare române şi germane destinate apărării teritoriului, în aprilie-mai 1944, erau organizate pe trei sectoare de vânătoare: a) sectorul I (german), cuprinzând zona Otopeni-Ploieşti-Buzău, cu dislocarea aviaţiei pe aerodroamele Buzău, Mizil, Ploieşti, Boteni, Ianca, Pogoanele, Ţăndărei; b) sectorul II (român), cuprinzând zona Bucureşti-Popeşti-Leordeni-Roşiori de Vede, cu dislocarea aviaţiei pe aerodromurile Roşiori de Vede, Boteni, Otopeni, Pipera, Popeşti; c) sectorul III (român), cuprinzând zona Dobrogea-Cocargeaua-Galaţi, cu dislocarea aviaţiei pe aerodromurile Feteşti, Capu Midia, Jibrieni, Mamaia, Ciocârlia de Sus (la nord-est de Cobadin). Conducerea operativă a celor trei sectoare revenea Comandamentului Aviaţiei de Vânătoare din România, cu punctul de comandă la Băneasa.

La aceeaşi dată, forţele aeriene române aveau disponibile 450 de avioane, distribuite astfel: 112 avioane de vânătoare (de zi şi de noapte) la apărarea teritoriului; 164 de avioane (dintre care 37 în baze) la dispoziţia Comandamentului Forţelor Aeriene de Luptă (29 de avioane de bombardament în picaj, 43 de bombardament de zi şi de noapte, 46 de observaţie, 15 de legătură, 20 de hidroavioane, 8 avioane de transport, 3 avioane de recunoaştere); 121 de avioane la Corpul Aerian Român; 53 de avioane la dispoziţia Armatelor 3 şi 4 Române.

Reacţia sistemului apărării antiaeriene a teritoriului, potrivit aprecierilor din epocă, a fost „promptă şi activă“, situaţie care, în general, s-a menţinut pe întreaga durată a bombardamentelor, cu limitele tactico-tehnice ale materialului.

Din[s1]  cele 250 de avioane anglo-americane doborâte, mai mult de jumătate (139) au fost în zona Ploieşti, ceea ce atestă puternica reacţie a sistemului de apărare antiaeriană din zonă. Avioanele doborâte de către artileria antiaeriană, împreună cu aviaţia de vânătoare pe căile îndepărtate de acces au fost de 100 de avioane, mai mult de jumătate (53) fiind în afara sectorului de foc al artileriei antiaeriene de la Ploieşti.

În cele trei luni de bombardamente anglo-americane, apărarea[s2]  română a doborât 157 de avioane inamice şi a pierdut 34 de avioane distruse total şi 31 de piloţi morţi. Ca urmare, cifra pierderilor în material şi personal s-a ridicat la aproximativ 30% din efectivul total.

Atât aviaţia de vânătoare, cât şi artileria antiaeriană destinate apărării teritoriului au dobândit o experienţă de luptă deosebită, cu pierderea a 225 de avioane române şi germane căzute şi jertfa a 121 de piloţi români şi germani. Partea adversă a oferit peste 1.025 de prizonieri, care au fost internaţi la Bucureşti, apoi la Timişul de Jos, şi interogaţi de autorităţile române, nefiind predaţi trupelor germane în România.