Misiunea Aeriană Germană în România a avut un rol deosebit de activ în pregătirea teritoriului naţional românesc pentru acţiunile militare germane în Balcani şi contra U.R.S.S. („Operaţia Barbarossa“) în primăvara şi, respectiv, vara anului 1941. La 23 ianuarie 1941, Comandamentul Superior al Trupelor Armatei Germane din România a notificat forţelor militare româneşti Ordinul nr. 51/1941 pentru intrarea în dispozitiv a Forţelor Aeriene Germane în România, referitor la „apărarea spaţiului aerian «România»“ de către Forţele Aeriene Germane.
Totodată, în baza ordinului amintit mai sus, s-a constituit Comandamentul Aviaţiei de Vânătoare German din România, comandat de maiorul de aviaţie Handrick, comandantul Grupului 3 Vânătoare din Flotila 52 Vânătoare, subordonat direct şefului Misiunii Aeriene Germane. România reprezenta, la acea dată, pentru germani „un centru strategic şi o bază pentru supremaţia politică asupra Europei de Est şi Sud-Est şi un centru de operaţii militare“.
În operaţiile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi cucerirea Odessei din anul 1941, Forțele Aeriene Regale Românea ocupat un loc distinct, de importanţă majoră, alături de forţele terestre şi navale, desfăşurând acţiuni militare cu toate categoriile de aviaţie (bombardament, vânătoare, informaţii, hidroaviaţie, legături, transport, sanitare), precum şi cu aerostaţia şi artileria antiaeriană.
Forţele Aeriene Regale Române angajate în acţiuni militare la 22 iunie 1941 includeau în total 50 de escadrile de aviaţie, din care 6 de legătură, 1 de transport, 1 sanitară, 3 de recunoaştere, 15 de bombardament, 17 de vânătoare şi 7 de observaţie. Totalul avioanelor aflate la dispoziţia unităţilor operative şi de pe teritoriu (mai puţin cele din şcoli şi centre de instrucţie) era de 621. Efectivele în personal navigant – piloţi, observatori aero, radiotelegrafişti de bord şi trăgători aero – se cifrau, la 22 iunie 1941, la 1.947 de oameni, din care 1.066 de piloţi, 385 de observatori (numai ofiţeri), 129 de telegrafişti, 83 de mecanici de bord, 284 de trăgători aerieni (sergenţi sau caporali). Totalul efectivelor Aeronauticii la aceeaşi dată era de 3.247 de ofiţeri, 2.864 de subofiţeri, 2.363 de maiştri, 1.044 de funcţionari civili şi 52.074 de oameni la trupă, incluzând şi rezerviştii mobilizaţi.
Gruparea Aeriană de Luptă (G.A.L.), ca mare unitate operativă, a constituit principala forţă de acţiune a Aeronauticii Române în campania din Basarabia. Ea a cuprins toate categoriile de aviaţie, unităţi de artilerie antiaeriană şi o companie de transmisiuni radio şi fir. G.A.L. (comandant gl. de escadră Constantin Celăreanu) a intrat în campanie cu un total de 253 de avioane, (205 disponibile), asigurate pentru acţiuni de luptă în zbor de către 208 echipaje.
Dislocarea unităţilor de aviaţie s-a făcut încă din perioada 1 aprilie – 10 iunie 1941, ţinând cont de caracteristicile terenurilor existente, ca şi de concepţia tactică de întrebuinţare în luptă a diferitelor categorii de aviaţie. Aviaţia de vânătoare şi de bombardament uşor a fost dislocată în apropierea graniţei, iar aviaţia de bombardament greu, în adâncimea zonei interioare. Totodată, s-a profitat de apărarea antiaeriană şi de mijloacele de asistenţă tehnică oferite de unităţile germane dislocate pe terenurile de la Ziliştea şi Râmnicu-Sărat.
Aeronautica Armatelor 3 şi 4 Române a cuprins, în campania anului 1941, în principal câte 1 escadrilă de recunoaştere şi 1 escadrilă de legătură la dispoziţia Armatelor şi 2-3 escadrile de observaţie, la dispoziţia Corpurilor de Armată, coordonate de un Comandament Aero‑Armată. Dislocarea acestor forţe de aviaţie la 22 iunie 1941 a fost în zonele operative ale Armatei 3 Române (în Bucovina de Nord şi nordul Moldovei) şi Armatei 4 Române în Moldova.
Forţele aeriene inamice din zona aeriană de acţiune a G.A.L. erau, la 22 iunie 1941, sensibil egale cu Forţele Aeriene Române şi cuprindeau 2 regimente de aviaţie pe terenul Chişinău Nord, 1 regiment de vânătoare pe terenul Bolgrad şi 1 regiment de bombardament pe terenul de la Cetatea Albă, toate aceste terenuri de aviaţie fiind şi puternic apărate antiaerian, ca şi trecerile peste Prut. Încă de la începutul lunii iunie 1941, aviaţia inamică a fost deosebit de activă, efectuând recunoaşteri aeriene cu încălcarea spaţiului aerian al României şi la frontieră.
Pentru apărarea antiaeriană, la 22 iunie 1941, împreună cu Comandamentul Apărării Antiaeriene (comandant gl. de div. Gheorghe Popescu; şef şerviciu apărare pasivă lt.col. Ion Cerbulescu) şi cu Centrul General de Pândă au fost mobilizate 63 de baterii de artilerie antiaeriană, 13 baterii de mitraliere antiaeriene, 9 baterii proiectoare, 694 de grupe de mitraliere de 7,92 mm şi puşti‑mitralieră Z.B., 6 baterii de pândari (3 operative, 3 la teritoriu), 6 Baze Regimente A.A., 3 Coloane-Muniţii, 3 Trenuri-Muniţii, 28 de zone antiaeriene la cele trei Regiuni Aeriene, Serviciul General de Pândă cu 6 Centre de Informaţii Regionale (Bacău, Focşani, Buzău, Constanţa, Ploieşti, Bucureşti), 29 de Centre de informaţii zonale şi 432 de posturi de pândă la Centrele de Informaţii; 3.827 formaţiuni de apărare pasivă. Total personal mobilizat: 32.140 oameni, din care 19.873 la comandamente şi unităţi A.A. (515 ofiţeri activi, 313 ofiţeri de rezervă; 494 de subofiţeri activi, 198 de subofiţeri de rezervă; 127 de maiştri), 3.839 la Serviciul General de Pândă (10 ofiţeri activi, 35 de ofiţeri de rezervă; 5 subofiţeri activi, 30 subofiţeri de rezervă), 4.400 la punctele sensibile (10 ofiţeri rezervă, 50 de subofiţeri rezervă), 46.028 la formaţiunile de Apărare Pasivă (miliţieni, civili, pompieri, premilitari).




