Forțele Aeriene Române au început pregătirea misiunii de Poliție Aeriană Întărită din Lituania
În perioada aprilie-iulie 2025, Forțele Aeriene Române vor asigura Serviciul de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing-2025) în Lituania, din Baza Aeriană Siauliai.
Detașamentul Forțelor Aeriene Române va fi format din aproximativ 100 de militari şi patru aeronave F-16 Fighting Falcon, aparținând Bazei 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” şi va executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită, sub comandă NATO, în Țările Baltice.
Misiunea detașamentului este de a proteja integritatea spațiului aerian al Țărilor Baltice şi este o componentă fundamentală a angajamentului NATO față de membrii săi. Avioanele de luptă F-16 asigură permanent avertizarea timpurie și intervenția pentru clarificarea situației aeriene, aplicând măsurile legale împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al Țărilor Baltice.
În prezent, detaşamentul desfășoară activități specifice de pregătire, în vederea executării misiunii.
***
Forțele Aeriene Române se află la a treia dislocare în Lituania, unde au asigurat protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice și al NATO. Prima misiune de Poliție Aeriană a fost executată în perioada august-octombrie 2007, cu un detașament format din 67 de militari și patru MiG -21 LanceR de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”. Cea de-a doua misiune a fost executată în perioada aprilie-iulie 2023, cu un detașament format din 100 de militari și patru F-16 Fighting Falcon de la Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță”.