Spotter day – Ziua Forțelor Aeriene
Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, miercuri, 10 iulie 2024, în funcţie de condiţiile meteorologice (rezervă, 11 iulie), începând cu ora 09:00, la monumentul Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, se va desfășura un eveniment tip “Spotter Day”.
Activitatea presupune survolul Văii Prahova și monumentului Crucea Eroilor cu aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAK-52, IAR-330 și IAR-99 dar și S-70 BlackHawk aparţinând Ministerului Afacerilor Interne și aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.
În cadrul evenimentului sunt așteptați la monumentul Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman spotterii și reprezentanții mass-media care doresc să participe, fără a fi necesară o acreditare prealabilă.
Activitatea reprezintă o oportunitate unică atât pentru Forțele Aeriene Române, cât și pentru toți participanții, fiind pentru prima dată organizat un astfel de eveniment.
Persoană de contact M.M Bogdan PANTILIMON – 0756724455, mail – proff@roaf.ro.
***
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților.