Primele cinci aeronave ale Centrului European de Instruire F-16 au aterizat la Fetești
Cinci aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Regale Olandeze au aterizat marți, 7 noiembrie, în Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești. Aeronavele vor deservi Centrul European de Instruire F-16 (European F-16 training center- EFTC), înființat ca urmare a colaborării dintre Ministerul Apărării Naționale, prin Forțele Aeriene Române și Ministerul Apărării din Țările de Jos, prin Forțele Aeriene Regale, în parteneriat cu Compania Lockheed Martin și cu sprijinul Regatului Danemarcei, stat coordonator alături de Țările de Jos, a Coaliției internaționale F-16.
Centrul va fi un hub internațional pentru instruirea piloților de aeronave F-16 și va facilita creșterea interoperabilității dintre aliați. Totodată, acesta va contribui la crearea unor standarde operaționale comune și la întărirea capacității Alianței Nord-Atlantice de a face față provocărilor complexe din regiunea Mării Negre și din Europa de Est. Conform acordului de colaborare, ministerul român al apărării pune la dispoziție Baza 86 Aeriană, facilitățile de instruire și sprijinul națiunii-gazdă, Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos pun la dispoziție aeronave F-16, iar Compania Lockheed Martin asigură instructorii și mentenanța.
EFTC va contribui la accelerarea procesului de formare a piloților români, în contextul în care Armata României se pregătește să primească 32 de aeronave F-16, achiziționate recent din Norvegia.
Având în vedere contextul geopolitic actual și poziția strategică a României în regiunea Mării Negre, acest centru devine esențial pentru colaborarea transfrontalieră, întărirea securității și consolidarea solidarității în cadrul NATO. Prin înființarea Centrului European de Instruire F-16, România se angajează să ofere un mediu de pregătire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice și know-how de ultimă generație, nu doar pentru piloții români, ci și pentru cei din statele aliate și partenere, inclusiv Ucraina.
***
Centrul European de Instruire F-16 din Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești va fi inaugurat printr-o ceremonie oficială, la o dată care va fi anunțată ulterior.