DESCHIDEREA ANULUI DE INSTRUCŢIE ÎN FORŢELE AERIENE ROMÂNE (08.01.2014)

Astăzi, 08 ianuarie 2014, la Statul Major al Forţelor Aeriene şi în toate structurile subordonate au avut loc activităţi specifice deschiderii anului de instrucţie 2014. Evenimentul a constituit un bun prilej pentru un bilanţ scurt al anului ce s-a încheiat şi, totodată, pentru prezentarea obiectivelor ce stau în faţa Forţelor Aeriene Române conform programului de instrucţie pentru anul în curs. Noul an de instrucţie începe în Forţele Aeriene sub semnul responsabilităţii şi realismului. Obiectivul fundamental al Statului Major al Forţelor Aeriene în acest an îl constituie continuarea procesului de transformare a Forţelor Aeriene şi menţinerea standardelor atinse şi a nivelului de operaţionalizare a structurilor puse la dispoziţia NATO şi UE, în conformitate cu angajamentele asumate de România.

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top