Patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) au aterizat miercuri, 30 martie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu din județul Constanța.
Detașamentul britanic, format din aproximativ 150 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni.
Aceasta este cea de-a patra rotaţie la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Britanice, după cele executate în 2017, 2018 și 2021.
Misiunile de poliție aeriană, desfășurate în comun începând din anul 2017 și planificate în anul anterior dislocării detașamentelor, contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele aliate.