Antrenamente în comun ale aviatorilor români și americani, în Baza 86 Aeriană de la Borcea

      Un detașament al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE), compus din aproximativ 150 de militari și opt aeronave F-16 Fighting Falcon, va executa, începând de vineri, 11 februarie, timp de aproximativ două săptămâni, misiuni de antrenament în comun cu militarii și aeronavele F-16 Fighting Falcon din cadrul Forțelor Aeriene Române.

      Aeronavele SUA vor executa, în această perioadă, și misiuni de Poliție Aeriană Întărită, împreună cu aeronave românești și cu cele ale detașamentului Forțelor Aeriene Italiene, care se află în România din luna decembrie a anului trecut.

      Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

      Aeronavele americane au sosit astăzi, 11 februarie, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, unde se mai află, pentru perioada 8 – 17 februarie, încă 50 de militari și patru aeronave F/A-18 Super Hornet, din cadrul Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa (United States Naval Forces Europe).


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top