Decorarea Drapelului de lupta al Centrului 1 Supraveghere Aerianaƒ €žGeneral-locotenent Neculai Iordache

Vineri, 25 iulie 2014, la Centrul 1 Supraveghere Aeriană „General-locotenent Neculai Iordache” a avut loc ceremonia de decorare a Drapelului de luptă al unităţii cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace. Distincţia a fost acordată prin decret prezidenţial cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înfiinţare, „în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor meritorii obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice ce i-au fost încredinţate, pentru rolul şi locul acestei prestigioase unităţi în cadrul Forţelor Aeriene şi Armatei României”. Istoria Centrului 1 Supraveghere Aeriană este strâns legată de trecutul istoric al armei radiolocaţie, acesta preluând şi dezvoltând, prin atribuţii şi destinaţie, atât misiunile cât şi tradiţiile făurite în timp de serviciile de observare aeriană de pândă şi alarmă aeriană sau pânda radio, de observare, informare, legături aero şi de cercetare radiotehnică sau prin radiolocaţie.

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top