Începând cu 16 octombrie a.c., Forțele Aeriene Române participă cu forțe și mijloace la exercițiul CASTLE FORGE, în cadrul căruia efectuează în comun cu partenerii americani și canadieni o serie de misiuni în zona Mării Negre. Exerciţiul are ca scop principal demonstrarea coeziunii în aplicarea măsurilor NATO de reasigurare a flancului estic al Alianței Nord-Atlantice, precum și capacitatea de dislocare rapidă a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE) în scopul susținerii acestor măsuri.
În cadrul misiunilor de zbor în comun, Forțele Aeriene Române participă cu aeronave F-16 MLU și o aeronavă C-130 Hercules, iar Componenta Operațională Aeriană coordonează, planifică forțele și mijloacele participante și asigură controlul aerian asupra aeronavelor.
Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii în Europa vor participa la exercițiul CASTLE FORGE cu patru aeronave F-15 dislocate, cu acest prilej, de pe locația Larissa, Grecia, în Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea. Partenerii canadieni vor participa cu aeronave dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru executarea misiunii de Poliție Aeriană Întărită (eAP). Prezenţa partenerilor NATO pe teritoriul ţării noastre reprezintă o oportunitate de dezvoltare, testare şi evaluare a capacităţii de luptă, iar activităţile desfăşurate în comun contribuie la consolidarea capacității de apărare colectivă și la creșterea securității regionale.