Zbor umanitar al Forțelor Aeriene Române

         O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a adus marți, 12 octombrie, din Milano, Italia, circa 5200 de  doze de anticorpi monoclonali, care fac parte din schema de tratament împotriva cazurilor severe de îmbolnăviri cu COVID-19.

        Ajutorul oferit României de către Italia, prin punerea la dispoziție a acestor doze aflate în stocurile Regiunii Lombardia, vine ca urmare a solicitării statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate cu SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

        Zborul este efectuat la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19, iar misiunea se execută prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

        Distribuirea dozelor de anticorpi monoclonali de la Baza 90 Transport Aerian “Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul MAI.

* * *

        Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceștia se fixează de proteina virală de suprafață (Spike) și blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane.


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top