Exerciţiul BLUE BRIDGE 2021

Aeronave ale Forţelor Aeriene Române participă în perioada 27 septembrie – 01 octombrie 2021 la exerciţiul bilateral româno-bulgar BLUE BRIDGE 2021, ce se desfăşoară în spaţiul aerian al celor ţări.
Exerciţiul este organizat în comun de România şi Bulgaria şi are ca obiectiv principal ridicarea nivelului de pregătire prin instruire într-un mediu multinaţional, dezvoltarea cooperării şi îmbunătăţirea interoperabilităţii forţelor celor două ţări.
Prin obiectivele propuse, acest exerciţiu permite exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor NATO, specifice misiunilor de Poliţie Aeriană, precum şi participarea activă la procesul de pregătire şi executare a misiunilor aeriene în comun cu partenerii bulgari.
În cadrul exerciţiului, Forţele Aeriene Române participă cu 2 aeronave F-16 Fighting Falcon.
Exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de execuţie şi este inclus în Planul cu principalele activităţi al Statului Major al Forţelor Aeriene.


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top