ZIUA MARINEI ROMÂNE
Ziua Marinei a fost sărbătorită, vineri 15 august a.c., în zona Comandamentului Flotei din Constanţa, în portul turistic din Mangalia şi în porturile Brăila, Tulcea şi Sulina,
La aceste activităţi Forţele Aeriene Române au fost invitate să participe cu patru avioane MiG-21 LanceR, trei avioane IAR-99 şi trei elicoptere IAR-330L, în cadrul unui exerciţiu tactic demonstrativ pentru a evidenţia capacitatea de acţiune a aeronavelor de luptă prin combaterea ţintelor maritime şi sprijinul forţelor proprii în cooperare cu Forţele Navale.
Personalul şi aeronavele Forţelor Aeriene au participat astfel la o demonstraţie tactică, lansare de capcane termice şi lansarea de scafandrii din cadrul forţelor speciale în salt liber şi rapel.