Ceremonie şi exerciţiu demostrativ de Poliție Aeriană Întărită

Șeful Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, Mareşal al Aerului Sir Michael Wigston, și șeful Forţelor Aeriene Germane, general-locotenent Ingo Gerhartz, vor semna, joi, 1 iulie, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Declarația comună privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de Poliţie Aeriană, în cadrul unei ceremonii găzduite de șeful Forțelor Aeriene Române, generalul-maior Viorel Pană.

În cadrul aceleiași ceremonii, generalul-locotenent Gerhartz și generalul-maior Pană, vor semna Declarația de intenție privind dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul aerian.

Cu acest prilej, se va desfășura şi o activitate demonstrativă privind modul de executare în comun a unei misiuni de Poliţie Aeriană Întărită la care vor participa aeronave aparţinând detaşamentului MiG-21 LanceR alături de aeronave Eurofighter Typhoon aparţinând Forţelor Aeriene Regale Britanice şi Forţelor Aeriene Germane, dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Vineri, 2 iulie, militari din cele trei forțe aeriene vor desfăşura un exerciţiu de poliţie aeriană întărită (ADEX- Air Defence Exercise).

În executarea acestui exercițiu este inclusă și interceptarea unei aeronave „țintă”, reprezentată de un avion de transport C – 27 J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române, care va evolua pe traiectul Baza 90 Aeriană Otopeni – Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, de către aeronave F16 Fighting Falcon aparţinând Forţelor Aeriene Române aflate în serviciul de luptă permanent – poliţie aeriană (SLP – PA) şi, ulterior, de aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale Britanice şi Forţelor Aeriene Germane.

La finalul activității, în Baza 57 Aeriană, după aterizarea aeronavelor participante la exercițiu, va fi organizată o expoziție de tehnică de aviație.

Jurnaliștii sunt invitați să participe la ambele evenimente, după cum urmează:

  • Pentru ceremonia din data de 1 iulie
    • Reprezentanții mass-media sunt rugați să transmită până luni, 28 iunie, ora 12.00, pe adresa de e-mail proff@roaf.ro, datele de identificare (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, instituția media pe care o reprezintă și numărul de telefon), precum și datele de identificare ale autovehicului de transport. 
    • Jurnaliștii acreditați vor fi așteptați joi, 1 iulie, între orele 14.30 –15.00, la sediul bazei din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.
    • Persoană de contact: cpt. Laura Cucoș, tel. 0740.874.248.
  • Pentru exercițiul din data de 2 iulie
  • Oportunități de imagine la bordul aeronavei C – 27 J Spartan
    • Având în vedere numărul limitat de locuri la bordul aeronavei, va fi permis exclusiv accesul fotografilor și operatorilor video, câte o persoană pentru fiecare organizație mass-media, în limita locurilor disponibile, în ordinea recepționării solicitărilor de acreditare.
    • Fotografii și operatorii video care doresc acces la bordul aeronavei, sunt rugați să transmită până luni, 28 iunie, ora 12.00, pe adresa de e-mail proff@roaf.ro, datele de identificare (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, instituția media pe care o reprezintă și numărul de telefon).
    • Aceștia vor fi așteptați vineri, 2 iulie, în intervalul orar 11.00-11.30 la sediul Bazei 90 Transport Aerian, Otopeni, pentru îmbarcare în aeronavă.
    • La finalizarea activității, fotografii și operatorii video se pot întoarce la Otopeni cu aeronava la bordul căreia au fost acreditați.
    • Persoană de contact: comandor Mihai Albu, telefon: 0722.734.412.
  • Oportunități de imagine în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu
    • Reprezentanții mass-media sunt rugați să transmită până luni, 28 iunie, ora 12.00, pe adresa de e-mail proff@roaf.ro, datele de identificare (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, instituția media pe care o reprezintă și numărul de telefon), precum și datele de identificare ale autovehicului de transport. 
    • Jurnaliștii acreditați vor fi așteptați vineri, 2 iulie, între orele 12.30 –13.00, la sediul bazei din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.
    • Persoană de contact: cpt. Laura Cucoș, tel. 0740.874.248.

* * *

Exerciţiul ADEX planificat miercuri, 2 iulie, reprezintă o misiune de antrenament în comun  a forţelor aeriene aliate şi a mijloacelor navale în spaţiul aerian naţional şi pe teritoriul internaţional al Mării Negre.

Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române, cele britanice şi germane.

Forţele Aeriene Române execută misiunea de Poliţie Aeriană sub comanda CAOC Torrejon încă de la începutul aderării la NATO. Poliția aeriană întărită sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace pentru protejarea integrității spațiului aerian al Alianței. În orice moment, câte două aeronave de vânătoare sunt pregătite pentru Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Misiunea principală a serviciului de luptă-poliție aeriană este apărarea spațiului aerian național, prin interceptarea aeronavelor care pătrund pe teritoriul național fără autorizație, din diverse motive.

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la prima misiune de poliţie aeriană executată în cadrul NATO.


© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top