O nouă misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează joi, 8 aprilie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni-Timișoara-München-Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, de pe aeroportul din Timișoara, a unui pacient care a suferit arsuri. La întoarcere, aeronava va prelua din Germania doi pacienți români care vor fi aduși la București. Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborurilor este formată din specialiști din cadrul SMURD București și Ministerului Apărării Naționale. Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian astăzi, în jurul orei 10.30.

© Copyright Fortele Aeriene Romane
Certmil
top