Misiuni umanitare ale Forţelor Aeriene Române
Două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni medicale, au efectuat marți, 2 martie, zboruri umanitare pe rutele Otopeni – Viena – Bruxelles – retur și Otopeni – Târgu Mureș – Graz – retur, pentru transportul, în regim de urgență, a trei pacienți care au suferit arsuri.
Echipele medicale care monitorizează pacienții pe timpul zborurilor sunt formate din specialiști din cadrul SMURD și Ministerul Apărării Naționale.
Misiunile au fost aprobate de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitărilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Cele două aeronave au decolat din Baza 90 Transport Aerian 02.03.2021 , în jurul orei 14.30.