Se împlinesc 10 ani de la producerea accidentului aviatic de pe Aerodromul Tuzla, în urma căruia patru militari din Forțele Aeriene și opt militari din Grupul Naval de Forțe pentru Operații Speciale, și-au pierdut viața în timpul unei activități de instrucție prin parașutare.
Pentru a-i comemora pe cei 12 eroi, a fost organizată duminică, 5 iulie, o slujbă religioasă de pomenire la ansamblul comemorativ ridicat la Tuzla, în proximitatea aerodromului, la care au participat colegii și familiile acestora și s-au depus coroane de flori în memoria celor care şi-au pierdut viața servind patria.
Comandorul Nicolae Jianu, locotenent-comandorul Cătălin Vicenţiu Antoche, locotenentul Lavinia Guită și maistrul militar principal Răzvan Rîngheţ sunt cei patru aviatori care au devenit, la data de 5 iulie 2010, exemple în timp pentru generațiile următoare de aviatori prin sacrificiul lor suprem pe altarul dedicat Patriei noastre.
Cinste şi onoare memoriei lor!