Aerostația – prima armă a Aeronauticii Militare Române
Primele semne ale unei activităţi coerente în aeronautica militară din România au apărut în anul 1874. Atunci s-au făcut ascensiuni cu balonul în scopuri militare declarate, mr. Alexandru Lahovary fiind unul dintre protagoniştii acţiunii.
Balonul „Mihai Bravul“ a fost primul aparat de zbor al României. Acest aerostat a fost construit în 1874 la Paris, realizat la comanda mai multor entuziaşti şi a comerciantului M. Villemont. Balonul cântărea 410 kg, avea o capacitate de 1 496 metri cubi de gaz şi putea transporta cinci-şase persoane. Prima înălţare a balonului „Mihai Bravul“ a avut loc la 5 mai 1874, în Bucureşti. Cei doi pasageri ai balonului, ziaristul Grigore Ventura şi M. Villemont, s-au înălţat la 4.000 de metri şi au aterizat la 24 de kilometri de Bucureşti.

Rezultatele observaţiilor făcute cu acest prilej au determinat, în 1893, înfiinţarea în cadrul Companiei de telegrafie din Regimentul 1 Geniu din Bucureşti, a unei subunităţi de aerostaţie, sub comanda lt. Eugen Asaki. Aşadar, debutul armei Aerului – aeronautica – în România a avut loc în 1893 la Bucureşti, când a fost creată această primă subunitate de aerostaţie. Pentru specializarea în domeniul zborurilor cu balonul, au fost trimişi la Paris ofiţeri de Geniu şi a fost achiziţionat, iniţial din Franţa, un balon sferic numit „România“; în 1903, a fost cumpărat un „balon-zmeu“ din Germania. În 1907, aerostaţia militară a participat pentru prima dată la manevre militare, în zona Murfatlar.
Prima utilizare în scopuri militare a unui avion românesc
Istoria Aviaţiei Militare Române începe cu zborul realizat de inginerul Aurel Vlaicu la 17 iunie 1910. El a fost cel care, în 1910, a proiectat, a construit şi a zburat cu primul avion al Armatei Române. Avionul a fost realizat la Arsenalul Armatei din Bucureşti, cu sprijinul Ministerului de Război. Era un monoplan, cu un motor rotativ de 50 CP, care punea în funcţiune două elice. La 17 iunie 1910, a avut loc istoricul zbor al avionului „Vlaicu nr. 1“. Aparatul s-a desprins de sol pe câmpul de la Cotroceni, în prezenţa unui public numeros, din rândurile căruia făceau parte şi oficialităţile vremii.
În toamna anului, 1910, avionul „Vlaicu nr. 1“ a fost utilizat pentru o misiune de legătură în cadrul manevrelor militare. Conform celor hotărâte de conducerea manevrelor, Aurel Vlaicu a primit de la regele Carol I un ordin de operaţii care l-a dus de la Slatina la Piatra Olt, în data de 27 septembrie 1910. Zborul a durat 35 de minute, înălţimea de zbor a fost de 500 de metri, iar la Piatra Olt a aterizat pe o mirişte, la câţiva metri de conducătorii armatei şi de oaspeţii străini, care participau la manevre. Pilotul Aurel Vlaicu i-a predat documentul principelui Ferdinand, moştenitorul tronului. Astfel, Armata Română a fost una dintre primele din lume care a testat valoarea militară a unui avion.






