Grupul 210 Sprijin

ISTORIC

 

Grupul 210 Sprijin ,,General de divizie Ioan MACRI,, (Unitatea Militară 01924 Bucureşti) reprezintă structura logistică de execuţie din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale al României.

Prin structurile sale, Grupul 210 Sprijin,,General de divizie Ioan MACRI,, al Statului Major al Forţelor Aeriene este în prezent dislocat în cazărmi de pe teritoriul naţional, astfel:

  • Depozitul Intermediar de Arhivă – cazarma 763 – Ploieşti;
  • Căminul Militar de Garnizoană categoria I – cazarma 1321 şi 3497 – Braşov;

În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, UM 01924 Bucureşti colaborează cu celelalte unităţi şi formaţiuni din cadrul Statului Major al Forţelor Aeriene, cu organele centrale ale Ministerului Apărării Naţionale, cu alte instituţii publice din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, cu operatori economici interni şi internaţionali.

U.M 01924 Bucureşti a fost înfiinţată la 01.11.2003, cu denumirea de Batalionul 210 Logistic, conform MS 31/2003 a „Dispoziţiei SMG nr. B5/S/1890 din 16.09.2003.

Începând cu data înfiinţării, U.M 01924 Bucureşti a parcurs procese de restructurare, astfel:

  1. La data de 05.2006 Batalionul 210 Logistic se reorganizează prin preluarea, în baza Dispoziţiei SMG nr. B5/S442/02.03.2006, a Depozitului 286 Materiale Târgşorul Nou – UM 01991;

                 În acelaşi an, Statul Major al Forţelor Aeriene a dispus, prin Ordinul A2 6475 din 06.05.2006, preluarea în administrare a următoarelor cazărmi, astfel:

  • cazarma 1380 Braşov, în speţă Pavilionul M cazare şi M1 sala de sport, unde îşi desfăşoară, provizoriu, activitatea Centrul de Recuperare a Capacităţii de Zbor a piloţilor militari;

     –   cazarma 1321 Poiana Braşov, Centrul de Recuperare a Capacităţii de Zbor.

  1. La data de 02.2007, prin dispoziţia SMG G2/S/2314/23.11.2007, Batalionul 210 Logistic preia şi înregistrează în structura proprie, Batalionul 215 Logistic şi se transformă în Batalionul 210 Stat Major şi Deservire.
  2. La data de 05.2008, Batalionul 210 Stat Major şi Deservire preia, în baza dispoziţiei SMG nr. G2/S/868/22.05.2008, personalul care încadra Centrul de Recuperare a Capacităţii de Zbor şi arhiva Statului Major al Forţelor Aeriene.
  3. La data de 01.07.2010, Batalionul 210 Stat Major şi Deservire se transformă, în baza dispoziţiei SMG G/064 din 06.05.2010 în Batalionul 210 Sprijin.
  4. Începând cu data de 01.10.2013, Batalionul 210 Sprijin Bucureşti – UM 01924 – a intrat în subordinea UM 01836 Otopeni, în baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 061 din 03.06.2013 privind unele măsuri pentru implementarea Planului – cadru pentru continuarea procesului de restructurare si modernizare a Armatei României în anul 2013.

La data de 01.12.2013, în structura Batalionului 210 Sprijin, intră compania sprijin (locaţia Otopeni).

  1. La data de 31.12.2015, în baza Dispoziţiei şefului Statului Major General, nr. G(S) 1382 din 12.11.2015, Batalionul 210 Sprijin Bucureşti – UM 01924 a trecut din subordinea UM 01836 Otopeni în subordinea SMFA. Cu aceeaşi dată, în baza precizărilor Direcţiei structuri şi planificarea înzestrării nr. GS -1513/2015, în temeiul Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M 079 din 24.08.2015 Batalionul 210 Sprijin îşi schimbă denumirea în Grupul 210 Sprijin, eliminând din structura sa compania transport şi deservire pt. COA Baloteşti şi respectiv compania sprijin (locaţia Otopeni).
  2. La data de 01.04.2016, în statul de organizare al Grupului 210 Sprijin se produc următoarele transformări, astfel:
  • Centrul de Recuperare a Capacităţii de Zbor se redenumeşte devenind Cămin Militar de Garnizoană Ctg. I.
  • Depozitul Intermediar de Arhivă schimbă indicativul de unitate din U.M 01924 Ploieşti în U.M 01925 Ploieşti. – la data de 12.2025 se radiază.
  1. În conformitate cu aprobarea ministrului apărării naţionale pe raportul nr. H 1836 din 28.06.2018 al şefului Statului Major al Apărării, începând cu data de 10.07.2018 Grupului 210 Sprijin i s-a atribuit denumirea onorifică de Grupul 210 Sprijin ,,General de divizie Ioan Macri,,.

De asemenea s-a aprobat acordarea însemnului heraldic în conformitate cu Normele metodologice privind elaborarea, adoptarea şi utilizarea însemnelor heraldice, a steagurilor de identificare.

  1. În baza decretului nr. 867/2018, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 934 din 06.11.2018, Grupul 210 Sprijin ,,General de divizie Ioan Macri,, a primit şi drapelul de luptă.
ComandantColonel DIACONUShare

Sari la conținut login