Forțele Aeriene Române au dislocat aeronave F-16 Fighting Falcon și aproximativ 100 de militari la Baza Aeriană Šiauliai, în Lituania, pentru a participa la misiunea NATO de Poliție Aeriană în statele baltice, în sprijinul activităților de vigilență sporită ale Alianței (Eastern Sentry). Contingentul românesc a preluat misiunea de la detașamentul Forțelor Aeriene Spaniole, iar această desfășurare marchează cea de-a patra participare a României la misiunea executată din Lituania, reafirmând angajamentul ferm al țării noastre față de apărarea colectivă și contribuția activă la securitatea flancului estic al NATO. Alături de contingentul românesc, Forțele Aeriene și Spațiale Franceze au dislocat patru aeronave Rafale la Baza Aeriană Šiauliai, asumând rolul de națiune lider în actuala rotație a misiunii NATO de Poliție Aeriană în statele baltice.

